Premierul Victor Ponta a declarat luni ca autoritatile au demarat verificari la abatoare ca urmare a acuzatiilor privind etichetarea gresita a carnii de cal, stabilindu-se ca "nu exista niciun fel de incalcare a regulilor europene comise de firme din Romania sau de pe teritoriul Romaniei". Premierul a adaugat ca autoritatile romane cu atributii in domeniu vor sprijini autoritatile internationale, precizand ca Romania nu trebuie tratata ca "suspect de serviciu".

Premierul Victor Ponta a participat la o conferinta de presa sustinuta la Ministerul Agriculturii, alaturi de ministrul de resort, Daniel Constantin, si comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos.

Declaratii Victor Ponta:

  • Nu exista niciun fel de incalcare a regulilor europene comise de firme din Romania sau de pe teritoriul Romaniei.
  • Trebuie stabilit, pentru credibilitatea la nivel european, unde s-a produs frauda, cine este vinovat si sa se aplice sanctiuni drastice.
  • Pe baza a ceea ce avem in acest moment, nu exista nicio incalcare a regulilor europene.
  • Este o problema de frauda, si frauda este sanctionata si pedepsita la nivel european.
  • Avem toata deschiderea si toata transparenta necesara ca sa nu fie afectata credibilitatea producatorilor romani.
  • Avem tot interesul sa fie depistati si sanctionati cei care au in final au comis o frauda schimband denumirea si originea respectivelor produse.
  • Din partea Guvernului Romaniei exista transparenta, insa exista si determinarea de a nu fi lasati - doar pentru ca suntem la frontiera din est a Europei - de a fi intotdeauna blamati noi de catre firme si societati care se afla in alta parte.
  • Este important pentru Romania sa nu ii fie afectate imaginea si credibilitatea si este important pentru ca orice fel de suspiciune legitima - pana nu se pun la dispozitie toate datele - sa fie lamurita astazi si in zilele urmatoare.
  • Din partea mea, autoritatile romane au clar sarcina de a fi extrem de transparente, dar nu vreau sa ne aparam, sa aratam ca nu suntem vinovati, ci vreau sa ajutam la prinderea si sanctionarea celor vinovati pentru ca aici are de castigat si Marea Britanie si Romania si toti cei care in Europa sunt victime ale acestui tip de fraude, comise prin tot felul de firme din diverse tari.

Intrebari:

1. Spuneti ca firma franceza nu avea contract direct prin care sa preia materia prima din Romania. Sunteti deranjat ca Franta a aratat cu degetul Romania?

Ponta: Da. Aceasta tendinta de a arunca intotdeauna responsabilitatea cat mai departe, spre eventual noi membre, spre tari care poate au o politica de PR mai slaba e un lucru care ma supara, dar primul lucru si cel mai important era sa verificam daca suntem cu adevarat vinovati. Eu nu vreau ca Romania, daca greseste ceva, sa nu-si recunoasca vina, asa incat primele actiuni au fost de verificare pe teren a respectivelor abatoare, a modului in care se respecta regulile europene.

Primul pas a fost verificarea pe teren. Acum cand avem confirmarea faptului ca nu e nicio deficienta inregistrata pe teren in Romania, sigur ca putem trece la stadiul al doilea, in care reprosam noi si in care in care cerem ca cei care sunt vinovati cat mai repede si cat mai clar sa fie sanctionati, pentru ca altfel deficitul de imagine si de credibilitate ramane in sarcina producatorilor romani. Este nedrept sa acceptam sa fim suspecti de serviciu, de aceea am vrut sa fiu alaturi de ministrul Agriculturii.

Romania va pune la dispozitie imediat toate documentele si toate actele pentru a se identifica acolo unde este frauda.

2. Credeti ca s-a incercat in mod direct o discreditare a Romaniei?

Ponta:Nu, nu cred in scenarii, cred ca atunci cand cineva e vinovat incearca sa paseze in alta parte vinovatia si cred ca daca Romania tace sau nu este suficient de transparenta si de hotarata, ramane la noi vinovatia, or, acum am vrut sa fim chiar agresivi pe acest subiect, ca sa nu se inchida lucrurile la "suspectii de serviciu" din estul Europei. De data aceasta, noi ne-am facut treaba si standardele noastre sunt cele corect.

Ministrul roman colaboreaza cu ministru francez, Sunt absolut convins ca e in interesul Guvernului roman, a celui francez si al celorlalte guverne de a depita reteaua de frauda si a o combate, indiferent pe ce teritoriu este.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin (sursa Agerpres):

  • Potrivit raportului intermediar venit de la ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor - n.red.), nu exista probe sau indicii ca falsul privind etichetarea gresita a carnii de cal s-ar fi produs pe teritoriul Romaniei sau la unitati din Romania.
  • Autoritatile romane au facut in ultimele 48 de ore ample actiuni de control pentru a clarifica suspiciunile ca din Romania ar fi plecat spre spatiul comunitar carnea etichetata intr-un mod gresit.
  • Noi am actionat preventiv pentru ca nici in acest moment nu exista o sesizare oficiala transmisa de catre Comisia Europeana sau de autoritatile franceze. A existat doar o discutie telefonica intre reprezentantii autoritatilor veterinare, dupa care s-a transmis o comunicare prin e-mail care a facut referire la doua abatoare din Romania. Unul se afla in judetul Brasov si unul in Botosani. Aceste abatoare au fost indicate de compania franceza care se afla in centrul unui scandal international.
  • Concluziile noastre arata ca niciuna dintre unitatile noastre nu a fost gasita cu nereguli. Una exporta doar carne de cal, ceea ce inseamna ca etichetarea gresita era practic imposibila. A doua unitate exporta si carne de cal, dar si de vita si are 7 ani vechime in domeniu, fara sa existe suspiciuni legate de modul cum isi desfasoara activitatea. Aceasta unitate a exportat in Austria, Suedia, Germania, Olanda, Franta, Polonia si Bulgaria, iar verificarile noastre nu confirma nici la a doua unitate etichetarea gresita.
  • Concluziile noastre arata ca nu se confirma niciuna dintre suspiciunile din presa, iar pana cand nu vom avea elemente noi, consideram chestiunea incheiata.
  • Nu vom tolera transferarea in Romania a problemelor pe care le are un mare procesator european, care se afla in centrul unui scandal international. Am discutat cu ministrul francez al Agriculturii in aceasta dimineata si l-am informat cu privire la concluziile intermediare. Voi avea o discutie si cu ministrul britanic al Agriculturii in cursul acestei zile.
  • Ministerul Agriculturii si Dezvoltariii Rurale va utiliza toate mijloacele de care dispune pentru a apara reputatia si interesul producatorilor si procesatorilor din Romania.