Ministrul de Externe, Titus Corlatean, i-a solicitat miercuri presedintelui Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Augustin Zegrean, sa confirme autenticitatea documentului trimis presedintelui Curtii de la Venetia, Gianni Buquicchio.

Potrivit unui comunicat al MAE citat de Agerpres, Titus Corlatean declara ca a luat cunostinta "cu preocupare" de elementele cuprinse in declaratia presedintelui Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a Consiliului Europei, Gianni Buquicchio, din 7 august 2012.

''Conform textului acestei declaratii publice, reactia presedintelui Buquicchio a fost determinata de primirea, in cursul zilei precedente, a unor informatii suplimentare din partea Curtii despre - citez din declaratia mentionata - 'presiuni continue si amenintari la adresa unor judecatori' ai Curtii. Dupa cum cunoasteti, conform competentelor sale legale, Ministerul Afacerilor Externe realizeaza politica externa a statului roman in concordanta cu interesele nationale si cu statutul Romaniei de membru in structurile europene si euroatlantice, printre atributiile sale principale numarandu-se asigurarea, prin actiunile de politica externa, a consolidarii statului de drept si a structurilor democratice din societatea romaneasca, precum si proiectarea unei imagini reale a Romaniei in lume. Sunt incredintat ca veti fi de acord cu faptul ca afirmatii grave de tipul celor citate in declaratia presedintelui Comisiei de la Venetia, care au determinat aceasta luare publica de pozitie din 7 august 2012, prezinta riscul afectarii de o maniera serioasa a imaginii Romaniei, ca stat de drept si democratic", se arata in solicitarea lui Titus Corlatean catre presedintele CCR.

Ministrul de Externe sustine ca, in aplicarea stricta a acestor atributii legale, ''MAE a reactionat prompt in urma declaratiei presedintelui Buquicchio, aratand public ca impartaseste pe deplin pozitia exprimata de acesta, potrivit careia orice presiune asupra oricarei instante, fie ea constitutionala sau ordinara, in scopul influentarii deciziilor sale sau in orice alt scop, este absolut inadmisibila''.

"De asemenea, ministerul pe care il conduc a aratat ca autoritatile guvernamentale romane nu fac si nu vor face niciun fel de exceptie de la respectarea cu strictete a principiului constitutional fundamental al statului de drept care este independenta justitiei sau a contenciosului constitutional, fiind extrem de important - asa cum arata si presedintele Comisiei de la Venetia in declaratia sa - ca nicio presiune politica sa nu fie exercitata asupra judecatorilor", mai declara ministrul Afacerilor Externe.

Titus Corlatean arata ca premierul Victor Ponta a subliniat in mod repetat ca Guvernul roman va respecta intocmai deciziile Curtii Constitutionale si a lansat la data de 31 iulie un apel public catre toate partile politice implicate in actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a presedintelui Romaniei sa se abtina de la orice forma de presiune la adresa CCR sau la adresa unor judecatori ai acestei institutii.

In opinia sa, declaratia din data de 4 august a presedintelui suspendat, Traian Basescu, potrivit careia solicitarea Curtii Constitutionale privind actualizarea listelor electorale dupa referendum "este ilegala", poate fi considerata o "clara forma de presiune la adresa independentei Curtii".

"Fata de toate aceste elemente, si observand si faptul ca in cursul zilei de ieri a aparut in spatiul public un document care va este atribuit si care ar fi fost adresat unor inalti oficiali ai Consiliului Europei si ai Uniunii Europene, inclusiv presedintelui Comisiei de la Venetia (si care ar fi stat la baza declaratiei acestuia din 7 august 2012, va adresez respectoasa rugaminte de a ne confirma autenticitatea acestui document si a informatiilor incluse in acesta. In egala masura, in cazul in care raspunsul dumneavoastra este pozitiv, avand in vedere gravitatea deosebita a acuzatiilor privind amenintarile la adresa unui judecator al Curtii si a familiei acestuia, apreciez ca este imperios necesar ca toate informatiile relevante, conexe acestei situatii regretabile, sa fie neintarziat aduse la cunostinta autoritatilor romane competente, pentru ca acestea sa fie in masura sa ia, de urgenta, masurile legale care se impun", incheie Titus Corlatean.

Presedintele Comisiei de la Venetia, Gianni Buquicchio, a facut apel marti la autoritatile si partidele din Romania ''sa respecte pe deplin independenta'' CCR si sa se abtina de la presiuni, conform textului unei declaratii publicate pe site-ul Consiliului Europei (CoE).

Precizand ca a primit luni informatii suplimentare din partea Curtii Constitutionale privind continuarea presiunilor si amenintarilor asupra unor judecatori, presedintele Comisiei de la Venetia afirma ca este "urprinzator si chiar socant" ca, "pentru a doua oara intr-o perioada scurta de timp", aceasta institutie din Romania "se simte obligata sa apeleze la Comisia de la Venetia pentru a-i proteja independenta".

Comisia Europeana pentru Democratie si Drept, cunoscuta sub numele de Comisia de la Venetia, este un organism consultativ al Consiliului Europei si este formata din experti independenti in domeniul legii constitutionale. Toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei sunt si membre ale Comisiei de la Venetia.