Federatia Sindicatelor Democratice a Politistilor din Romania (FSDPR) "Alexandru Ioan Cuza" va declansa actiuni de protest in fata sediului Ministerului Administratiei si Internelor daca niciuna dintre revendicarile inaintate conducerii MAI nu va fi solutionata pana pe data de 1 august, a anuntat vineri Iulian Surugiu, presedintele Sindicatului National al Agentilor de Politie din Romania (SNAP), membru al FSDPR.

"In cadrul intalnirii avute cu delegatia condusa de chestorul principal de politie Ioan Nicolae Cabulea, secretar de stat sef al Departamentului Ordine si Siguranta Publica, au fost prezentate principalele revendicari ale federatiei, printre care se numara demararea, de urgenta, a negocierilor privind semnarea 'Acordului colectiv privind raporturile de serviciu', conform prevederilor Legii Dialogului Social nr. 62/2011. De asemenea, s-a cerut modificarea Ordinului MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din minister, precum si modificarea Ordinului MAI nr. 136/2004 cu privire la decontarea cheltuielilor de transport", a declarat Iulian Surugiu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, membrii de sindicat sunt nemultumiti si de faptul ca nicio institutie a statului nu a facut nimic in ultimii 3 ani in legatura cu modificarea Statutului Politistului, prevazut in Legea 360/2003.