Cel de-al treilea tramvai, care nu a putut opri la timp, producand in aceasta dimineata accidentul din Pasajul Lujerului, a avut ultima reparatie generala acum 4 ani, iar in urma cu doua zile, revizia tehnica de gradul 2 a indicat faptul ca toate sistemele erau functionale, se arata intr-un comunicat de presa trimis de Primaria Capitalei. Conform verificarilor facute pana acum, toate cele trei tramvaie implicate in accident au trecut in ultimii ani prin procese de modernizare.

Primarul general, Sorin Oprescu, a cerut infiintarea unei comisii de ancheta formata din reprezentanti ai Municipalitatii si ai RATB, pentru a determina cauzele accidentului. Comisia va analiza respectarea normelor de reparatii si intretinere ale tramvaielor implicate in accident si a regulamentului de instruire periodica a vatmanilor.

Trei tramvaie care circulau pe linia 41 din Capitala s-au ciocnit joi dimineata in Pasajul Lujerului. Evenimentul s-a produs pe sensul de circulatie spre Piata Presei Libere. Primul tramvai implicat in accident a ramas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, insa al treilea vagon n-a mai reusit sa opreasca la timp si a lovit cele doua tramvaie din fata oprite pe linie. In urma impactului, doua dintre tramvaie au deraiat, respectiv cel de-al doilea si al treilea. Potrivit coordonatorului SMURD Bogdan Oprita, 52 de persoane au fost ranite - 37 de au fost duse la spital de echipaje SMURD, iar alte 15 au mers singure la unitatile sanitare. Cinci sunt in stare mai grava.