Mai multe organizatii non-guvernamentale ce activeaza in domeniul sanatatii au pledat, joi, pentru o dezbatere publica de cel putin sase luni pe marginea proiectului de lege privind sanatatea, anunta Agerpres. "Suntem de acord cu totii ca institutia prezidentiala nu are atributii in a legifera, ca aceasta lege (n.r.proiectul legii Sanatatii) nu respecta normele tehnicii legislative, ca in niciun caz ea nu trebuie sa ajunga asa pe masa Parlamentului. Dorim ca dezbaterile publice sa se desfasoare pe o perioada de 6 luni astfel incat toti cei care doresc sa isi poata spune punctul de vedere", spune Oana Florea, director executiv al Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului.

Presedintele Aliantei pentru Sanatate, Cristian Cacoveanu, a anuntat ca va organiza, incepand de saptamana viitoare, conferinte pe tema acestei legi, astfel incat fiecare capitol sa fie dezbatut.

In cadrul unei conferinte de presa comune, reprezentantii mai multor organizatii neguvernamentale, au spus ca legea Sanatatii trebuie modificata avand in vedere drepturile pacientilor si au dezaprobat o eventuala asumare a raspunderii Guvernului pe acest proiect legislativ.

Presedintele Asociatiei Pacientilor Vasile Barbu a recunoscut ca in noua lege nu se vorbeste despre privatizarea serviciului de ambulanta dar a spus ca legea nu stipuleaza drepturile ci numai obligatiile pacientilor.

Organizatiile prezente au adaugat ca isi vor continua demersurile pentru retragerea proiectului legii Sanatatii amenintand ca vor iesi in strada pentru ca acesta sa nu fie adoptat in forma actuala.