Stiam cât de important e un tată – tocmai fiindcă îi simțisem lipsa. Nu am spus familiilor noastre ceva timp. Ne era frică. De tot. De toți. Da, la auzul veștii că vei fi părinte, te bucuri - în cele mai multe cazuri. Noi ne-am panicat. Rău. Rău.

• Care sunt lucrurile care contează pentru tine? Creează-ţi propriul colaj pentru a-i inspira şi pe alţii pe drumultau.nn.ro

''Problema nu e ce faci dacă pici, e ce faci daca termini facultatea'', imi spunea inainte de admitere primul meu professor de teatru. Cum ce fac? Joc teatru, fac filme, repet, am treaba, citesc scenarii, ma perfectionez in arta mea, sufar, transcend si in timpul liber calaresc inorogi!

Dar, viata iti ofera suprize...

Cam asta preconizam la terminarea liceului. Viitorul suna bine. Am intrat la facultate si am furat cat am putut de la profesorii mei. Studentia la facultatea de teatru este cel putin palpitanta si grea. Imediat ce termini, daca cineva iti zice ca vrea sa dea la teatru ii spui sa nu faca asta. Dar daca totusi vrea, trebuie sa aiba stomacul tare, nervii flexibili si multa, multa vointa. Se pare ca eu le-am avut cel putin pe acestea.

Studentia are si partea ei foarte frumoasa si boemă. Gratare facute in camin,la etajul sase cu pheonul, nopti, terase, amintiri, mare, Vama Veche, turnee, plecari, veniri, oameni noi, bere. Bucuria aceea care te scapa si de foame si de griji pe care o simti dupa o repetitie reusita; o replica inteleasa, o scena puternica cu un partener bun; scena aia scurta care mi-a iesit la examenul din Cehov.

Dupa facultate incepe viata reala. Nu mai ai nicio scuza si trebuie sa te apuci sa faci ceva. Sa traiesti din ceva!

Dar dupa facultate incepe viata reala. Nu mai ai nicio scuza si trebuie sa te apuci sa faci ceva. Sa traiesti din ceva!

Eu am avut noroc si, de prin studentie, am inceput sa am spectacole cu Trupa Obligo. Șouri de improvizatie, peste 800 pana acum, in toate locurile posibile si imposibile, de la Teatrul Mihai Eminescu din Oravita, cel mai vechi din Romania, la scene de un metru in vreun subsol obscur de pe langa Gara.

Si fiindca am jucat in atat de multe locuri, la un moment dat Trupa Obligo a poposit in Tramvaiul 26 si atunci s-au intalnit Teatrul cu Poezia si au facut un copil! Si nu a fost nici ca in filme si nici poetic.

Ne știam de o lună, nu apucaserăm să ne dăm arama pe față și deja urma să fim părinți definitiv. Nu un an, nu o zi. Copilul e pe viață. PE VIAȚĂ! Da, eram panicați

Am fost chemați într-o zi de primăvară într-o cafenea. Tipa care organiza evenimente m-a auzit zicând ceva de George Vasilievici, iar la ea cine știa de poeți contemporani era de ținut minte. Așa că ne-am băgat în seamă. După vreo lună, începuse să i se facă foame. Deși mânca, tot îi era foame. Am lăsat-o înfometată, am plecat la Brașov – locul meu de baștină- că venise Paștele. Plimbându-mă cu maică-mea pe sub Tâmpa, m-a țintit un omuleț de vreun an și nu-și mai lua privirea de la mine. Și deodată, aud de lângă mine: „Tu când îmi faci un nepot?”

Am sunat-o, i-am povestit – așa, ca fapt divers, de întâlnirea hipnotizantă cu bebele, ea mi-a zis că îi e foame. Și că se duce să-și ia un test de sarcină (deși nu era semnul ăla cu întârziatul), dar așa, să nu mai mănânce; că nu există motive de îngrijorare. Eu am spus sa astepte, sa fim împreună. Ea că nu, că îl face doar sa stie de ce mananca mereu.

Ea mi-a spus clar ca nu face avort orice ar fi, oricum aș fi, oricum n-am fi

După vreo oră, mă sună plângând. Erau două liniuțe!!! Și era sigură că nu avea cum. Lemn m-am făcut. Noroc că eram cu un prieten de care făcusem mișto în urmă cu ceva luni – când îmi spusese că va fi tată. Și acum, următoarea discuție cu el avea să fie despre cum sunt eu tată!

Ea mi-a spus clar ca nu face avort orice ar fi, oricum aș fi, oricum n-am fi. Eu știam cât de important e un tată – tocmai fiindcă îi simțisem lipsa. Nu am spus familiilor noastre ceva timp. Ne era frică. De tot. De toți. Da, la auzul veștii că vei fi părinte, te bucuri - în cele mai multe cazuri. Noi ne-am panicat. Rău. Rău. Ne știam de o lună, nu apucaserăm să ne dăm arama pe față și deja urma să fim părinți definitiv. Nu un an, nu o zi. Copilul e pe viață. PE VIAȚĂ! Da, eram panicați.

Era altă viață. Alt nivel. Nu aveam timp de regretat. Sau poate că nu ne lăsam să facem asta.

M-am întors la București si ne-am dus la doctor care ne-a confirmat că avem un „ecou embrionar”. Ne-am mutat împreună. Și am început să simt schimbările. Nu tu venit și plecat când ai chef, că doar nu poți să te dai cu berile și cu prietenii în timp ce ea vomită. Și i-a fost rău în fiecare zi! Copilul ăsta și-a făcut simțită prezența bine de tot.

Era altă viață. Alt nivel. Nu aveam timp de regretat. Sau poate că nu ne lăsam să facem asta. Analize, ecografii, ce trebuie luat copilului, farmacie, greață… au trecut nouă luni în care am fost amândoi însărcinați cu cea mai mare schimbare a vieții noastre. Și după ce îl vezi, după ce te vezi (că ești tu-jumătate în fața ta, fără oglindă), gata, știi că aia e. Totul pică pe plan secund: carieră, berile cu prietenii, libertate, orice, orice.

''Felicitari, sa va traiasca!'' si asistenta mi-l intinde. Nici daca eram urmarit de urs nu cred ca imi incordam atatia muschi

Imediat dupa acest moment, toata scara valorilor s-a dat peste cap si am inteles ca cele mai frumoase roluri ti le da viata, rolul de tatic fiind unul pe cat de greu, pe atat de frumos. În perioada de graviditate e cum e... iti imaginezi cum o sa fie, daca o sa fie bine, oare cum o arăta... sunt doar intrebari.

Dupa ce se naste, incepe piesa cu adevarat si iti dai seama cum anumite ore ale diminetii exista si nu sunt doar un mit. Orele 2,4,6 noaptea capata cu totul alte conotatii si trezitul intr-o clipa devine ceva foarte usor!

Imi aduc aminte ca eram la spital si l-au adus pe Matei in salon... Prima data cand l-am vazut, mi s-au taiat picioarele si nu am mai putut sa respir cateva momente. Nu am avut asa emotii niciodata! Gata, de acum era al nostru. ''Felicitari, sa va traiasca!'', alea alea si asistenta mi-l intinde si deodata m-am trezit cu el in brate. Nici daca eram urmarit de urs nu cred ca imi incordam atatia muschi! M-am blocat cu totul pana a inceput sa fie dureros, de frica sa nu il scap.

A urmat socul primului pampers. Contrar unor pareri total neavizate, devine foarte clar olfactiv cand un copil trebuie schimbat. Si a venit acest moment. Copilul plangea si a trebuit sa-l iau din pat sa-l pun pe masa de infasat: o calatorie de un metru jumate‘ care a durat vreo 10 minute cu tot cu luat din pat, mers cu el pana acolo si asezat.

Era primul copil atat de mic pe care il tineam in brate. Si copiii sunt foarte mici cand se nasc. Si au niste maini si niste picioruse si mai mici, mici de tot. Am chemat asistenta si i-am spus ca habar nu am ce trebuie sa fac, efectiv sunt depasit si mi-e frica foarte tare de copilul meu pentru ca este atat de mic si de fragil. L-a schimbat asistenta in mai putin de un minut. Bam, bam, bam, gata copilul! Mie si Catalinei, mama lui, de abia dupa o luna a inceput sa ne scada timpul de schimbat (impreuna) un pampers sub 12 minute!

Numai ca toate grijile si emotiile, balutele si plansetele, nesomnul si stresul díspar instant cand zambeste! Si nu e o exagerare. Chiar díspar! Ele sunt tot acolo, doar ca in momentul acela zambetul si privirea copilului tau te fac sa intelegi ca, de fapt, foarte putine lucruri conteaza cu adevarat. Fiind cu el zi de zi, schimbarea nu e atat de evidenta, chiar daca il vezi cum creste. Dar observi din cand in cand cum manuta aceea care atunci cand s-a nascut iti acoperea aproape o falanga, incet-incet e cat o falangă și jumatate, doua, cat un deget si tot creste.

Nu as fi putut sa aleg altfel. Viitorul suna bine, dar viata mea e si Matei care, la un an si sase luni, este cel mai bun profesor de actorie pe care l-am avut.

Poate fi si o experienta dureroasa pe alocuri, cand il vezi ca pupa gresia de 10 ori la rand, oglinda, jucariile, masinutele, scaunu’ si pe tine niciodata. Dar si cand o face, din proprie initiativa, este ca si cum as fi primit Oscarul! Pana acum am primit de vreo 5 ori Oscarul pentru rolul de tatic. Cateodata imi doresc sa fiu gresie!

Sa fii actor nu e simplu! Si de-a lungul timpului am vazut cum multi colegi au renuntat. E greu sa traiesti din asta. M-am incapatanat sa nu renunt si sa nu fac altceva. Daca as fi renuntat, nu as fi scris acum acest text! Iata cum, pana la urma, fidelitatea fata de meserie imi este rasplatita cu cineva mult mai mult si mai frumos decat aplauzele, sclipiciul, premierele, faima si orice alte clisee pe care si le doreste orice actor mai mult sau mai putin!

Nu as fi putut sa aleg altfel. Viitorul suna bine, dar viata mea e si Matei care, la un an si sase luni, este cel mai bun profesor de actorie pe care l-am avut.

Si am mai invatat ceva. Toate lucrurile vin la timpul lor si trebuie multa rabdare! Mai ales cu invatatul la olita!