Daca in aceasta vara s-a aflat ca mai multe biciclete de inchiriat din Paris, incluse in programul Velib, au fost gasite in judetul Brasov, furate din capitala Frantei, acum vine rindul romanilor din Irlanda sa se “laude” cu performate similare.

Un irlandez care face turul Europei pe bicicleta in scopuri umanitare a fost uimit sa gaseasca tomberoane de plastic cu inscriptia Fingal County Council (Fingal este o zona intinsa din nordul Dublinului, avind primarie locala) in fata unui mic motel din comuna Lovric, judetul Timis.

“Mi-au sarit imediat in ochi si fiindca eu sint chiar din Fingal si am asa ceva acasa in curtea casei mele. In Lovrin am vazut trei tomberoane irlandeze. Habar n-am cum au ajuns acolo”, a declarat irlandezul.

Oficialii primariei din Fingal au declarat ca sub nici o forma n-au fost exportate, vindute sau donate tomberoane catre alte tari, asa ca, in mod oficial, nu-si explica aparitia tomberoanelor tocmai in Romania. Din pacate acestea nu au putut fi identificate, avind smulse codul de bare prin care se putea afla din curtea carei familii din Fingal au plecat la plimbare tomberoanele.

In Irlanda tomberoanele de gunoi (de doua feluri – pentru gunoi menajer si pentru gunoi reciclabil) sint oferite gratuit de catre primarii, insa nu pot fi instrainate sau vindute. Daca totusi se solicita un nou tomberon, acesta este platit cu 20 de euro.

Comuna Lovrin nu este la prima aparitie in presa irlandeza. Acum trei luni, 100 de muncitori romani care lucrau in Enniscorthy (la sud de Dublin) au fost scapati de politia irlandeza din mina unei familii de traficanti din comuna. Acestia ii adusesera la munca in Irlanda iar acum le pretindeau lunar 30% din cistiguri, sub presiunea amenintarilor asupra familiilor ramase in tara.