Pentru al doilea an consecutiv catolicii şi ortodocşii celebrează deodată sfintele sărbători de Paşti. Cu această ocazie Accademia di Romania din Roma şi Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti prezintă o expoziţie dedicată traditiilor romanesti prilejuite de aceasta sarbatoare si in special ouălor încondeiate. Peste 300 de ouă încondeiate însoţite de icoane pe sticlă cu tematică pascală şi de diferite obiecte tradiţionale româneşti (scoarţe, ţesături, catrinţe, fote, cruci de mâna) vor fi expuse între 12 şi 26 aprilie la Muzeul Pietro Canonica din Villa Borghese, informeaza Accademia di Romania din Roma.

Regiunile în care tradiţia încondeierii este foarte raspândită şi vor fi bine reprezentate în expoziţie sunt: Bucovina, Buzău şi Vrancea, Bran, Argeş, Vâlcea, şi Banat. Pe întreaga durată a expoziţiei va rula un film documentar despre meştesugul încondeierii ouălor.

Potrivit comunicatului, proiectul îngrijit de Ioana Popescu şi Rodica Marinescu (Muzeul Naţional al Ţãranului Român din Bucureşti), se bucurã de patronajul municipalitãţii Romei – Sovraintendenza ai Beni Culturali - şi de colaborarea instituţiilor publice "Zètema Progetto Cultura" şi "Musei in Comune".