Dupa recitalul din 26 octombrie pe scena Ateneului Roman pianista franceza Lorène de Ratuld va sustine un numar de trei concerte in Moldova. Programul său de la Iaşi (30 octombrie), Oneşti (28 octombrie) şi Piatra Neamţ (29 octombrie) va fi consacrat compozitorilor: Claude Debussy, Maurice Ravel, Nadia Boulanger şi Karol Beffa, informeaza Centrul Cultural Francez Iasi.

Lorène de Ratuld Foto: www.lorenederatuld.com

Pianistei Lorène de Ratuld (n. 1979) îi place să se considere un muzician polivalent, pasionat de repertoriile insolite şi de muzica modernă. Ultimul său album, Dutilleux-Beffa, apărut la casa de înregistrări „Ameson”, a primit premiul „Coup de Cœur” al prestigioasei Academii Charles Cros.

În 2003, câştigă al cincilea premiu al Concursului de pian „Seiler” şi primeşte mai multe premii la Concursul Internaţional de Pian Campus 2004: Piano Campus de Argint, Premiul SACEM, Premiul Universal Music Classics şi Premiul Classica-Répertoire.

Potrivit site-ului personal, pianista franceza va sustine un concert la Chisinau (Moldova) si unul la Chernivtsi (Ucraina) dupa care va reveni in Romania, la Cluj, unde va concerta impreuna cu Orchestra Filarmonica Transilvania.