Poetul Răzvan Ţupa participa alaturi de poeti din 18 tari europene la o campanie de anvergură privind promovarea poeziei contemporane. Campania intitulata „Metropoezia” („Wiersze w Metrze” / ”Poems in the Underground”) se va desfăşura anul acesta între 6 şi 30 septembrie fiind realizata sub egida EUNIC Varşovia.

Promovarea poeziei contemporane europene prin acest proiect se realizeaza prin metode mai puţin uzitate. Mai multor poeţi din Austria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia le va fi afişată, timp de aproape o lună, câte o poezie, în original şi în traducere, în vagoanele şi staţiile de metrou din Varşovia, pe locurile destinate de obicei reclamelor.

De asemenea, în şase dintre staţiile metroului varşovian vor fi plasate bannere imprimate cu versurile respectivilor poeţi. România va fi reprezentată, în campania de anul acesta, având ca temă oraşul – sărăcie şi excludere socială în poezia europeană contemporană – de poezia lui Răzvan Ţupa.

„Metropoezia” („Wiersze w Metrze” / ”Poems in the Underground”) este o campanie de anvergură, realizată sub egida EUNIC Varşovia, de promovare a poeziei europene în rândurile publicului larg varşovian. British Council, Institutul Polonez al Cărţii, Institutul Camões, Institutul Cultural Român sunt organizatorii principali. Campania stă sub patronajul doamnei Hanna Gronkiewicz-Waltz, primarul Varşoviei.​