Exista un caz Eugen Ionescu. Numele autorului piesei de teatru Cantareata cheala este cunoscut in intreaga lume. Biblioteca Nationala a Frantei a consacrat o expozitie marelui autor nascut in Romania, la Slatina, in noiembrie 1909. Societatea autorilor si compozitorilor confirma faptul ca este "unul dintre autorii francezi cei mai jucati in Franta si in intreaga lume". Si totusi, posteritatea 'transcendentului satrap', decedat in 1994, pare mai putin stralucitoare, noteaza Le Monde, intr-un amplu articol dedicat marelui dramaturg.
Ionescu este un clasic, dar in principal din punctul de vedere didactic al termenului: Cantareata cheala, Lectia sau Rinocerii sunt studiate in toate liceele. Dar mult mai putin in facultati. Daca privim mai atenti modul in care este transpus pe scena, vedem un mare copac care ascunde, de fapt, desertul. Acest copac este Theatre de la Huchette.
In mica sala pariziana se joaca in continuare, fara oprire, Cantareata cheala si Lectia din ... 1957, in regia originala a lui Nicolas Bataille, din 1950. Odata cu anii, aceasta curiozitate teatrala - noii actori ii inlocuiesc pe cei vechi, cu trecerea timpului - a devenit o atractie turistica de acelasi rang ca Louvre sau Turnul Eiffel.
Dar piesele lui Ionescu sunt puse in scena, atat in strainatate cat si in Franta, de trupe mici, cel mai adesea situate la granita cu teatrul de amatori. Dar, in marile teatre, si in special pe prestigioasele scene publice, Ionesco este mult mai putin prezent, in special incepand cu anii '90, spre deosebire de rivalul sau, Samuel Beckett, ale carui piese sunt montate fara incetare.
Exemplele de adaptari se pot numara pe degetele de la o mana, intre anii 1980 si mijlocul anilor 2000: Jean-Luc Boutte cu Scaunele, la Comédie-Française (1990), Jorge Lavelli si Macbett la Théatre de la Colline (1992), Michel Bouquet si Regele Moare (1994 si 2004).
Primul care l-a scos pe Ionescu din estetica anilor 1950 - 1960, in care fusese imbalsamat, este Jean-Luc Lagarce. In 1991, regizeaza, cu un enorm succes, Cantareata cheala. Spectacolul este reluat, din 2007, in aproape toate orasle Frantei, bucurandu-se de aceeasi primire entuziasta.
"Cand am anuntat ca vreau sa pun in scena Rinocerii, m-am lovit de reactii de neintelegere, sau chiar de respingere", povesteste, la randul sau, Emmanuel Demarcy-Mota. Directorul Theatre de la Ville, din Paris, a fost, cu aceasta piesa pusa in scena in 2004, artizanul unei redescoperiri a dramaturgului, care ramane insa departe de preferintele tinerilor regizori, cu exceptia lui Laurent Pelly.
Acesta din urma explica lipsa de interes de declaratiile virulente exprimate de Ionescu la adresa lui Bertolt Brecht. "Intr-un teatru francez foarte brechtian, raportarea la imaginar a lui Ionesco a fost gresit inteleasa".
Demarcy-Mota il considera astazi pe Ionesco drept "un autor gigantesc si vizionar". "A abordat inaintea tuturor teme care au devenit cruciale: contaminarea ideologica, violenta ascunsa, prabusirea limbajului (...), un univers sub continua supraveghere, condus de frica. Multe din piesele sale raman inca a fi descoperite: Jeu de massacre, Tueur sans gage, Jacques ou la soumission..."
Ionescu beneficiaza si de un alt sustinator: Luc Bondy, care i-a fost asistent si prieten, in tinerete. Marele regizor elvetian va monta Scaunele, in sezonul urmator, la Theatre des Amandiers din Nanterre. "Inchiderea sa in acest teatru al absurdului nu i-a adus niciun avantaj. Nu este nimic comun intre Beckett, Adamov si Ionescu. Dar teatrul sau aduce o noutate tot atat de importanta ca cel al lui Beckett. Exista o dimensiune onirica, o modalitate de a utiliza logica pentru a o descompune - care sunt unice".
In Romania, unde a locuit putin, dar a trait anii decisivi ai tineretii, Ionescu "nu este pus in scena mai mult decat in alte tari", marturiseste Marie-France Ionesco, fiica si cea care detine drepturile de autor ale dramaturgului. Ea adauga ca marele scriitor a fost obiectul "unor tentative de recuperare oficiale".
Autoarea materialului din Le Monde, Fabienne Darge, ii lasa ultimul cuvant filosofului Vladimir Jankelevitci: "Dezbraca omul si ii arata cele mai primitive instincte". Evident, acest lucru starneste un pic frica.
1
1
