Lirica romaneasca, in prim-planul celui mai mare festival de poezie din Marea Britanie

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 30 iunie 2017, 12:19 Actualitate | Cultură

Ledbury Poetry Festival
Foto: ICR Londra
Vineri 30 iunie se dă startul Ledbury Poetry Festival, cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie ce se desfăşoară anual în apropierea graniţei cu Ṭara Galilor, în fermecătorul oraş ce-i poartă numele.

România, invitată în premieră la celebrul festival, este reprezentată de trei dintre cele mai apreciate voci ale liricii contemporane – poetele Ana Blandiana, Magda Cârneci şi Svetlana Cârstean. La doar o zi de la deschidere, cele trei scriitoare se vor alătura traducătoarei Viorica Pâtea pentru un eveniment special dedicat poeziei româneşti, conceput şi moderat de către autoarea britanică Fiona Sampson, redactorul-șef al Revistei Poem, care a publicat de curând, cu sprijinul ICR, un număr integral dedicat poeziei românești.

Evenimentul din data de 1 iulie va consta într-o discuţie despre poezie şi rolul ei într-o lume în perpetuă schimbare, precum şi în lectura unei selecţii de poeme, în limba engleză şi în original.

Ledbury Poetry Festival este cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie, reunind, anual, poeţi din toate colţurile lumii. Aflat la cea de-a 21-a ediţie, cu un program eclectic ce prezintă poezia prin intermediul diferitor forme artistice, Festivalul se va derula în perioada 30 iunie - 9 iulie şi îi va avea ca invitaţi, printre alţii, pe cunoscutul scriitor britanic Simon Armitage (CBE), poetele Jen Hadfield (câştigătoarea Premiului T. S. Eliot în 2018) şi Vahni Capildeo (câştigătoarea Premiului Forward în 2016), poeţii americani Tony Hoagland, A.E. Stallings, Christopher Merrill şi Thomas Lynch, Bejan Matur (Turcia), Maria Galina (Rusia), Patrick Dubost (Franţa), Tabish Khair (India), André Naffish-Sahely (Abu Dhabi), Tal Nitzán (Israel), Basem el-Nabres (Palestina) şi alţi poeţi britanici de renume precum Denise Riley, John Hegley sau Sean Hughes. Fiona Sampson, veche prietenă şi susţinătoare a României, este poetul în rezidenţă la ediţia din acest an a Festivalului.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

357 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    bravo... (Luni, 3 iulie 2017, 11:55)

    press_to_reset_the_world [utilizator]

    ca la noi nu se mai promoveaza arta si cultura romaneasca ci doar festivaluri de muzica arabeasca, turceasca, manele si festivaluri traditionale cu specific musulman...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică