​Lansare de carte:

Dan C. Mihailescu si Pavel Bartos despre "Istoria omenirii" - o carte esentiala pentru adolescenti in dezbatere la Humanitas Cismigiu

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 15 iunie 2017, 11:12 Actualitate | Cultură

Istoria omenirii, de Hendrik Willem van Loon
Foto: Humanitas
Editura Humanitas vă aşteaptă sâmbătă, 17 iunie, ora 11.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului „Istoria omenirii“ de Hendrik Willem van Loon, unul dintre cei mai importanţi autori de istorie pentru copii şi adolescenţi. Această carte esenţială pentru adolescenţi apărută pentru prima dată în 1921 şi distinsă cu Newbery Medal va fi prezentată de Dan C. Mihăilescu şi Pavel Bartoş, iar moderatorul întânirii va fi Iustina Croitoru, editor-coordonator al colecţiei Humanitas Junior.

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rămânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, cu capitole noi şi o minunată introducere semnate de Robert Sullivan, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

HENDRIK WILLEM VAN LOON (1882–1944) s-a născut la Rotterdam. În anul 1902 pleacă în Statele Unite pentru a studia la Cornell University. Îşi obţine doctoratul la Universitatea din München, în 1911, cu o teză intitulată The Fall of the Dutch Republic (Căderea Republicii Olandeze), care va deveni, în 1913, prima sa carte publicată. Este corespondent al agenţiei Associated Press în Rusia, în timpul revoluţiei din 1905, iar apoi în Belgia în anul 1914, la începutul Primului Război Mondial. Se întoarce în Statele Unite; conferenţiază la Cornell University, iar în 1919 devine cetăţean american. În 1940 îl sprijină pe Franklin D. Roosevelt în campania electorală şi îi îndeamnă pe americani să se împotrivească totalitarismului după ce, cu doi ani înainte, denunţase nazismul într-un volum care a avut ecou în epocă. Este unul dintre cei mai importanţi autori de istorie pentru copii şi adolescenţi; a publicat zeci de volume, pe care le-a şi ilustrat. Cea mai cunoscută carte a sa este, fără îndoială, Istoria omenirii, apărută pentru prima dată în 1921 şi actualizată ulterior de autor, apoi de fiul său şi de alţi istorici. A fost, în 1922, prima operă distinsă cu Newbery Medal, prestigios premiu nord-american destinat literaturii pentru copii.

Traducerea volumului a fost realizată de Cornelia Dumitru.


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

1269 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version