Modulul Izvoarele istoriei al clubului de lectură pentru adolescenți Fanbook continuă cu o nouă temă și o nouă carte sâmbătă, 23 ianuarie, începând de la ora 11.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu. Discuția va porni de la volumul Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României. Interviurile Ancăi Ștef și fotografiile lui Raul Ștef spun povestea deținuților politic din închisorile comuniste în primele două decenii de după al doilea război mondial, a regimului de tortură, a suferinței și a tăcerii în care au fost învăluiți cei care s-au întors acasă.

Supravietuitorii. Martirii din temnitele comuniste ale RomanieiFoto: Librariile Humanitas

Discuția va fi moderată de profesorul Radu Laurențiu. Invitații speciali ai acestei ediții sunt Alin Mureșan, prefațator al volumului și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, și Andrei Fântână, membru al formației Robin and the Backstabbers și fiul fostului deţinut politic Constantin Fântână.

“Societatea românească se confruntă încă cu o dezbatere privind atitudinea românilor faţă de comunism. Punctele de vedere care se înfruntă se află, de regulă, la extreme: pe de o parte, cei care susţin că (aproape) întreaga societate s-a opus noului regim, pe de alta, tabăra care nu vede decât o capitulare masivă a populaţiei. Deşi ambele afirmaţii sunt exagerate, cred că timpul va demonstra că adevărul se află ceva mai aproape de prima, după ce va fi fost curăţată de hiperbolele ei. Nu toţi românii s-au opus comunismului în anii de după război, dar este cert că mulţi dintre ei au făcut-o.” (Alin Mureșan)

Fanbook este un club de lectură pentru adolescenți inițiat de CSR Mindset și librăria Humanitas de la Cișmigiu, ce încurajează citirea unei cărți pe lună și interacțiunea dintre copii și personalități culturale, prin discuții libere.

Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește în acest moment două module Fanbook - Scriitori contemporani și Izvoarele istoriei. Modulul de istorie își propune să medieze întâlniri cu specialiști din facultățile de istorie și institutele de cercetare și să îi familiarizeze pe adolescenți cu diversele surse din care poate fi extras conținut istoric – volume de istorie, memorii, interviuri, documente și fotografii de epocă, sinteze și analize tematice.

Modulul Izvoarele istoriei al clubului de lectură pentru adolescenți Fanbook este organizat de Asociația CSR Mindset. Înscrierile pentru participare la eveniment se fac la adresa contact@csrmindset.ro.