​Grupul de artisti Apparatus 22 expune la Galeria Calina

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 ianuarie 2016, 10:57 Actualitate | Cultură

Apparatus 22
Foto: Galeria Calina
Grupul de artiști conceptuali Apparatus 22 propune pentru Galeria Calina proiectul ‘An Archive of Longings (chapter 1)’ cu subtitlul ‘Notes on reconstruction’. Vernisajul expozitiei va avea loc vineri, 22 ianuarie, ora 18.00 si va ramane deschisa pana pe 26 februarie 2016.

Platforma ‘The Installation Projects’ / artiști Iulia Toma, Vlad Nancă,  Apparatus 22,  Aurora Király, curator Liviana Dan / furnizează fundalul și informarea contextuală asupra unui termen aplicat practicilor de artă care implică instalarea și configurarea obiectelor în spațiu.

Totalitatea obiectelor și a spațiului formează opera de artă. Uneori cu structură permanentă, efemeră însă în mod uzual, instalația este mai mult un mod de producție și de amplasare, decât o mișcare sau un stil. Este o experiență subiectivă cu putere persuasivă certă. Prioritatea instalației rămâne identitatea reflexivă a operei de artă. Punctul de acces este Maruca Cantacuzino Enescu.

Abordarea colaborativă juxtapune biografia personală cu limitele seductive ale istoriei artei. Tactica este critică, ubicuă, cu reminiscențe de lux și glamoare. Puterea și dorința se joacă între reconstrucție și fractură, între economia identității și economia diferențierilor.

Există programe inconfortabile și întrebări strategice despre politică, muzică, sex. Pentru obiecte și motive există sfere sacre, tensiuni, ambivalente, nostalgie și apatie socială. O textură poetică, bizar cotidiană dă un gust desăvârșit sensibilității. O expunere activă subminează mecanismele artei contemporane.

Apparatus 22 a fost inițiat în ianuarie 2011 de Erika Olea, Dragoș Olea, Maria Farcaș și Ioana Nemeș /1979 - 2011/, ca urmare a experienței comune de lucru în echipa label-ului progresiv de modă Rozalb de Mura /2006 – 2010/.

Grupul extinde definiția artistului asumându-și adeseori roluri de cercetător-critic, producător și o practică combinată de a introduce în expozițiile lor artiști prieteni și colaboratori.

Participări / selecție / Bienala de Artă Contemporană de la Veneția, MUMOK - Viena / AT, Museion - Bolzano / IT, Brukenthal Contemporary - Sibiu / RO, MAK - Viena / AT, CCA Ujazdowski Castle - Varșovia / PL, MNAC - București / RO, Galeria Nicodim, București, expoziția solo ‘Buy me a Mystery’, Akademie Schloss Solitude - Stuttgart / DE, expoziția solo ‘AS GOOD AS GOLD’.

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.


Citeste mai multe despre   









280 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică