Duminică 18 octombrie 2014, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferintele Teatrului National, Cristian Teodorescu va sustine conferinta cu tema "Noi si ceilalti. Emigrantii nostri si refugiatii lor".

Cristian TeodorescuFoto: TNB

„O conferință despre criza refugiaților în timp de război și despre emigrația românilor în timp de pace. Ce e adevărat și ce e minciună, adeseori sfruntată, despre migrația cu care se confruntă bătrâna Europă? Cine vrea să ducă la paroxism, în Europa și în România, frica de terorismul islamist, folosind ca pretext criza refugiaților? Ce ascund duelurile diplomatice dintre Rusia lui Putin și Occident referitoare la intervențiile militare în Siria? Oare pragmatismul față de refugiați nu e decât o față a extremismului? Cât de mare e pericolul islamizării Europei și a României?

Liderii europeni care proclamă moartea multiculturalismului ar putea face o vizită de documentare în Dobrogea unde multiculturalismul trăiește cât se poate de liniștit, fără ca moscheile să intre în conflict cu bisericile ortodoxe” (Cristian TEODORESCU).

Cristian Teodorescu s-a născut la 10 decembrie 1954 în Medgidia. A absolvit Facultatea de Filologie din București în 1980. Timp de cinci ani a fost profesor-navetist în satul Vizureşti din judeţul Dâmboviţa. Apoi corector la Tipografia Informaţia din Bucureşti, corector şi, ulterior, redactor la revista România literară. După 1990 a lucrat la Cotidianul - şef de secţie, la Zig-Zag - redactor-şef adjunct, din nou la Cotidianul - redactor-şef adjunct, Avantaje - redactor-şef adjunct, Europa liberă - şef al biroului din Bucureşti, Cultura - director şi, din nou, la Cotidianul, senior editor. A fost redactor-şef al ediţiei române a revistei Le Monde diplomatique, director editorial al ediţiei române a revistei New York Times Book Review. În prezent este redactor la Cațavencii.

A debutat în 1985 cu volumul de povestiri Maestrul de lumini, Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1988 îi apare romanul Tainele inimei, Premiul Academiei Române. În 1991, volumul Faust, povestit copiilor mei. În 1996, Povestiri din lumea nouă, Premiul Uniunii Scriitorilor. În 2003 publică volumul de povestiri, Îngerul de la benzinărie, Premiul ASPRO. În 2005, Maestrul de lumini și alte povestiri și reeditarea romanului Tainele inimei. În 2009, publică romanul Medgidia, orașul de apoi, Premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 2015, romanul Șoseaua Virtuții. Cartea Câinelui.

A fost tradus în Olanda, Statele Unite, Franța, Muntenegru, Ungaria, Polonia.

Colaborări la revistele: Ateneu, Cuvântul, Lettre Internationale, Dilema Veche, Dilemateca.