Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

VIDEO Interviu cu Andrei Cornea. Despre mesianism, convertiti si relativitatea credintei

de     Contributors.ro
Marţi, 7 iulie 2015, 10:28 Actualitate | Cultură

Andrei Cornea
Foto: Hotnews
"Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia" este un roman provocator - o poveste cu adevarat de necrezut, despre unul dintre cele mai stranii personaje ce au existat vreodata. Sabbatai Tevi, eroul povestirii, s-a proclamat Mesia si a declansat o intensa fervoare mesianica in randul evreilor, in jurul anului 1666. A facut fapte inimaginabile pentru un evreu si multi au crezut si au dat marturie ca el era Mesia. Exista pana azi adepti ai lui Sabbatai, numiti donmeh. Despre aceasta istorie avem destule documente si lucrari care sa o sustina, sa ne incredinteze de realitatea ei neverosimila. Iar Andrei Cornea a cernut tot ceea ce se stie despre Sabbatai, a decupat, din hatisul enorm de teorii si ipoteze, o naratiune clara si a facut un roman captivant.

Intr-o alta perspectiva, este o carte despre mesianismul social  si politic ce ajunge pana la noi, astazi, a patruns in mintea anarhistilor, a declansat idei persistente de razvratire radicala, s-a incarnat in comunism si leninism si, poate, inca ne urmareste. Ca un necunoscut, din spate, pe o strada intunecoasa. Cartea se incheie cu o remarca ce ar putea fi citita si cu un ton nelinistitor: “acestea sunt povesti care reincep taman cand crezi ca s-au sfarsit…”

La fel ca toate cartile bune, romanul acesta ingaduie multe paliere de citire, iar autorul nu se sfieste sa le sugereze sau chiar sa le propuna explicit de-a lungul povestirii. Exista de asemenea si mai multe povesti secundare, nu mai putin interesante si putin stiute. De pilda, fascinanta istorie acelor „convertiti”, adeptii lui Sabbatai Tevi, ce joaca un rol interesant in istoria Tesalonicului pana in secolul XX si inca nu au disparut.

In interviul de mai jos ne-am silit sa dezvaluim cat mai putin din intriga si desfasurarea cartii pentru a nu-i rapi cititorului surpriza si deliciul unei povesti atat de bine spuse.


Cartea despre care vorbim este un roman, care spune o poveste captivanta, pasionanta si bizara – “uimitoare”, cum zice titlul cartii. Este o poveste plina de obscuritati, de contradictii, de lucruri de neinteles, de lucruri iesite din comun; si e totusi o poveste – in mare parte – reala. De ce ati optat pentru aceasta forma de expunere a povestii lui Sabbatai Tevi?

Andrei Cornea: O carte stiintifica despre Sabbatai Tevi n-as fi scris, fiindca s-au scris altele si n-as fi avut ce sa mai adaug cu competentele pe care le am. M-a pasionat insa povestea lui si, initial, m-am gandit ca ar trebui s-o prezint intr-o forma mai simpla, ca sa fac un fel de popularizare, cum se spune, stiinta popularizata. Pe urma, am intrat mai adanc in ea si mi s-a trezit ceea ce nu stiam ca am pana atunci…

Un impuls narativ…

Andrei Cornea: …Un impuls narativ, romanesc, n-am mai facut asa ceva, desi am mai scris un fel de literatura, dar de alt tip. Si am inceput sa construiesc aici o poveste suprapusa, sau, mai degraba, intercalata, interferata cu realitatea, astfel incat, in final, a trebuit sa fac o postfata prin care sa separ nu graul de neghina, cum se spune, ci realitatea de fictiune. Fiindca exista si o doza de fictiune in aceasta carte.

Ati studiat si documente inedite…

Andrei Cornea: Nu documente inedite, nu, dar am citit o gramada de carti.

In carte apare o lada de documente…

Andrei Cornea: A, da! Lada de documente e autentica, ea a fost insa, intre timp, publicata, n-o sa dezvalui acum cui a fost predata si ce s-a intamplat cu ea. Insa lada acestor documente ale populatiei dӧnmeh, adica a evreilor trecuti la Islam si care au trait cateva sute de ani in Tesalonic, a fost adusa in final la Universitatea Ebraica din Ierusalim si dupa aceea ele au fost publicate. Asta e autentic. Cum s-a petrecut toata povestea asta, dialogul respectiv, personajele care au intervenit – asta e contributia mea.

Povestea lui Sabbatai este spusa de doctorul Mehmet Akif, un adept al lui Sabbatai, si interlocutorul lui este un voltairian. Altfel spus…

Andrei Cornea: Un grec…

Un grec, dar rationalist. Citim o poveste spusa de cineva din interiorul povestii, parte din poveste, pentru un spirit iluminist rationalist, lucid. Asa ca sunt cautate in carte si explicatii moderne, psihanalitice, sociologice, de teorie politica. Ati vrut sa realizati o fixare conventionala a povestii?

Andrei Cornea: Asa a pornit cartea, am mai depasit uneori aceasta problema, desi problema a ramas in nucleu. E vorba de chestiunea credintei, care e, de altminteri, o problema pusa chiar din primul capitol, in dialogul dintre doctorul Mehmet Akif si Spyros, grecul voltairian, prietenul lui. Ideea mea este ca credinta e un fapt irational, nu exista credinta adevarata sau falsa; exista credinta mai puternica sau mai slaba, eventual, sau mai dominanta, sau mai putin dominanta. Toate credintele sunt adevarate pentru cei care cred in ele si sunt false pentru cei care nu cred in ele. Asta e punctul de la care am plecat. Deci, lucrurile neverosimile sau greu de inteles care se petrec in istoria religiilor, in general, si in aceasta istorie a unui Mesia din secolul al XVII-lea pot fi considerate adevarate sau false in functie de perspectiva in care ne plasam. E valabil si pentru toate celelalte, inclusiv pentru alti Mesia, inclusiv pentru Iisus Christos, pentru Mahomed, pentru cine vreti. Din cauza asta am avut nevoie de un personaj care sa sustina aceasta teza, personaj cu care partial ma identific, si am avut nevoie si de un personaj care s-o conteste, iar acesta este voltairianul, care sustine ca exista credinte mai adevarate si credinte mai putin adevarate si ca ele trebuie privite totusi si din perspectiva ratiunii. Dupa asta, lucrurile s-au mai departat, s-au atins si alte subiecte, alte puncte, fiindca personajele au tendinta de a se dezvolta, de a se autonomiza putin, dincolo de ceea ce le-a impus de la inceput Autorul.

Asta inseamna ca relativizati credintele?

Andrei Cornea: Exact asta inseamna. In masura in care sunt credinte, ele sunt valabile, au valoare de adevar pentru grupul care crede in ele, altminteri nu. Si in mare masura, contribuie, eventual, si la bunastarea grupului respectiv, ii fac pe oameni sa se simta mai puternici, sa-si infranga adversarii, sa-si infranga teama.

Iar Sabbatai Tevi este un fel de reprezentant al acestei relativizari? El se converteste la Islam, fiind un Mesia autoproclamat iudeu.

Andrei Cornea: Cine va citi va vedea ca nu e numai autoproclamat, el capata sustinere si este recunoscut. La un moment dat, are loc convertirea in conditiile pe care le arat sau le sugerez. Aici ar trebui sa spun ca am si fantazat un pic, am adaugat de la mine o multime de lucruri, legate mai ales de raporturile cu autoritatile otomane si cu intentiile lor reale. M-am servit, ce-i drept, de faptul ca se stiu destul de putine lucruri despre pozitia lor autentica. S-au pastrat foarte multe documente despre Sabbatai Tevi, fie din partea evreilor, favorabili sau ostili lui Sabbatai Tevi, fie din partea unor autori crestini, vizitatori, ambasadori care treceau prin Imperiul Otoman si relatau. In schimb, s-au pastrat foarte putine documente din partea turcilor, din partea otomanilor, fie pentru ca n-au vrut, fie pentru ca n-au existat, fie pentru ca au disparut.

Este ciudat cat de bine a fost tratat de turci…

Andrei Cornea: Da, tocmai asta este, a fost foarte bine tratat si trebuie spus ca, in general, otomanii reprimau cu severitate orice miscari sociale care pareau sa tulbure linistea publica; or, el a fost bine tratat. Aici, sigur, am intervenit si eu, iar ceea ce s-a intamplat a fost ca el, Sabbatai, a ramas un Mesia pentru grupuri mai mari sau mai mici, pe fata sau mai ascunse, chiar si dupa convertire. Convertirea a devenit un act fundamental al religiei lor, care s-a ascuns, a plecat de la suprafata, s-a disimulat, a devenit o religie a ascunderii si a ramas asa sute de ani, pana in sec. al XX-lea.

E de-a dreptul uimitor cati adepti ai convertitilor mai exista si astazi…

Andrei Cornea: Nu stiu cati mai sunt chiar astazi…

Sunt tot felul de estimari – de la zeci de mii la peste o suta de mii…

Andrei Cornea: Da, s-ar putea sa mai existe; in orice caz, povestea pe care o relatez eu incepe in 1924 in Tesalonic, cunoscut oras grecesc care atunci apartinea Greciei, dar nu de multa vreme. Si are loc atunci un celebru schimb de populatii, un tragic schimb de populatii, in care populatia musulmana din Grecia si din Tesalonic este deportata in Turcia, iar populatia ortodoxa din Turcia este deportata in Grecia. Un schimb de populatii care face ca pana astazi 98% din populatia celor doua tari sa fie, sa zicem asa, monocroma. Nu mai exista minoritati. Ramane totusi, pe moment, in ’24 –’25, in Tesalonic, o populatie evreiasca destul de considerabila, care va fi si ea nimicita in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Practic, toti evreii sunt deportati la Auschwitz. Iar acesti convertiti, acesti dӧnmeh, sunt si ei deportati odata cu ceilalti musulmani trimisi in Turcia si se incearca raspandirea lor in toate zonele. E interesant de spus – apare si in carte, e si un fapt – ca acesti dӧnmeh reusisera sa devina un fel de elita a musulmanilor din Tesalonic, in special din Tesalonic; aveau in randurile lor o multime de oameni de calitate, scriitori, jurnalisti, medici, avocati, ba chiar si barbieri, cei mai buni barbieri din Tesalonic erau convertiti, erau dӧnmeh. Isi pastreaza reputatia, se pare, si dupa ce sunt expediati in Turcia, dar, bineinteles, sunt considerati un fel de evrei ascunsi, un fel de oameni cu dubla infatisare, cu dublu aspect, care nu-si prezinta adevarata lor natura, sunt suspectati si se cauta eliminarea lor. Iar ei raspund prin ascundere, printr-o si mai mare ascundere, prin disimulare si, in general, chiar si printr-un efort, autentic probabil in cazul multora, de a-si uita propriul trecut, de a-l ingropa, de a-l anihila.

Exista si o intamplare mai recenta cu Iacob Frank, care s-a convertit la crestinism…

Andrei Cornea: Iacob Frank – in secolul al XVIII-lea… Amintesc de aceasta poveste spre sfarsitul cartii, aceea e o parte autentica, sa spunem asa, nu e o inventie, insa e un episod destul de negativ. Iacob Frank, un evreu din Polonia, a pretins ca e o reincarnare a lui Sabbatai Tevi; mai intai a trecut la Islam si dupa aceea s-a convertit la crestinism si a format o secta radicala, care practica desfraul. Astazi, unii ar privi lucrurile acestea ca fiind destul de putin grave – casatoriile de grup si schimbarea sotiilor, schimbarea partenerilor. A starnit un mare scandal in Polonia la jumatatea secolului al XVIII-lea; pana la urma a fost arestat, a fost inchis intr-o inchisoare unde a stat vreo 13 ani, dar in conditii bune, tratat bine. S-au folosit de el autoritatile catolice pentru a dezlantui persecutii impotriva evreilor ortodocsi, pana la urma se zice ca ar fi fost otravit. Exista legende ca ar fi supravietuit, ar fi fugit. In general, frankistii, cei care il urmau, au primit titluri nobiliare, s-au casatorit in familii bune, in familii aristocratice din Polonia, din Austria si unii dintre ei au ajuns in inalta aristocratie. Povestesc si mica istorie a unui anume Moise Dobruska, care si-a schimbat de vreo doua-trei ori numele, a devenit un prieten al imparatului Iosif al II-lea, francmason probabil, celebrul imparat iluminist al Imperiului Habsburgic, dupa care a plecat in Franta, s-a facut iacobin, si-a schimbat din nou numele, s-a imbogatit, a dat faliment si pana la urma a fost condamnat la moarte, ghilotinat in timpul Revolutiei Franceze, spunandu-se ca, de fapt, era un trimis secret care voia s-o elibereze pe Maria Antoaneta din inchisoare.

Si despre Atatürk s-a spus ca are o legatura cu dӧnmeh…

Andrei Cornea: Despre Mustafa Kemal Atatürk, marele intemeietor al Republicii Turce, care a nimicit, a desfiintat califatul si l-a depus pe sultan, s-a spus ca prin mama lui descindea dintr-o familie dӧnmeh; lucrul n-a fost confirmat, dar au circulat aceste zvonuri si adversarii lui islamisti bineinteles ca le-au utilizat ca argument impotriva lui. Sigur este ca si-a facut studiile liceale in Tesalonic, el era din Tesalonic, chiar intr-o celebra scoala, infiintata de Semsi Bey, un cunoscut dӧnmeh din acea perioada, un liceu modern, bazat pe principii stiintifice moderne. Este destul de interesant de vazut cum o secta, ma rog, o religie, o secta, aparent atat de mistica si medievala – cum erau acesti oameni care credeau in Mesia Sabbatai -, este, pe de alta parte – in secolul al XIX-lea cel putin, poate chiar de la sfarsitul secolului al XVIII-lea – atat de legata de modernitate, de modernizare intr-o zona cum era Imperiul Otoman, este in fruntea progresului in materie de educatie.

In paralel cu povestea principala despre Sabbatai, se deapana o poveste secundara, cea a fiului lui Spiros Philippidis, care e atras de ideile comuniste, fascinat de promisiunea stalinista. Aceasta povestire secundara vrea sa evidentieze niste trasaturi comune intre cele doua mesianisme.

Andrei Cornea: Evident, iar legatura e credinta. De acolo se si pleaca, e explicit. Credinta care nu poate fi combatuta, atat cat este. Cand este credinta, nu poate fi combatuta de argumente. Celor care cred, credeau in stalinism – si au fost atat de multi in Europa Occidentala! – degeaba le spuneai ca Stalin a comis crime, ca sunt lucruri rele, ca s-au facut atatea lucruri… Inca nu aparuse Stalin in cartea mea, era in ’24 de-abia, murise Lenin, dar oricum, degeaba le spuneai lucrurile astea, ei continuau sa creada cu fervoare. Si toti cei care au trait in lumea aceea povestesc ca pentru ei comunismul era asemenea unei credinte religioase. Sigur, la un moment dat se putea intampla sa si-o piarda, atunci vedeau lumea altfel – si tot ce le aparea mai inainte perfect aparea acum fisurat si viceversa; deci lumea capata o cu totul alta fata, dar ea venea in urma unui fenomen misterios, de parasire a credintei, asa cum credinta venise in urma unei convertiri la fel de misterioase, prea putin legata de argumente rationale. Din pacate! Fiindca daca ratiunea ar domina, poate lumea ar fi mai simpla.

Amintiti si de un cabalist mistic evreu, Abulafia. Mesianismul lui era interior…

Andrei Cornea: Da si nu… Dar si el credea ca trebuie sa se apropie Mesia; si fapt este ca Abulafia, in Evul Mediu, pleaca sa gaseasca sau incearca sa gaseasca, isi propune sa se duca sa gaseasca locul unde se afla raul miraculos, Sambatyon sau Apa Sambetei, daca vrem sa traducem, si care separa taramul nostru de locul unde traiesc cele zece triburi pierdute. Motivul asta apare tot timpul in cartea mea, este un motiv important. La cele zece triburi pierdute, unde pana la urma se duce si Sabbatai aparent, se duce si personajul nostru, deci e locul in care te indrepti pentru a-ti completa vocatia si a te intalni cu divinul, a te intalni cu zeii tai.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










1437 vizualizari

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă