Incepe a 4-a editie a concursului national de design de carte "Cele mai frumoase carti din Romania"

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 1 iulie 2015, 15:44 Actualitate | Cultură

Concurs de design de carte
Foto: Afis
De astăzi încep înscrierile la Concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România” 2015, ediţia a IV-a. Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 3 septembrie, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Regulamentul care descrie condiţiile de participare şi formularul de înscriere pot fi accesate la http://celemaifrumoasecarti.ro/regulament/ şi la http://celemaifrumoasecarti.ro/formular-inscriere-2015/

Jurizarea va avea loc în perioada 7-12 septembrie, iar juriul va selecta minimum 25 de cărţi frumoase care vor fi prezentate publicului într-o expoziţie itinerantă în ţară şi în străinătate. Toate cărţile selectate de juriu vor reprezenta România în competiţia internaţională de design de carte „Best Book Design from All Over the World”, Leipzig 2016. Juriul din acest an va acorda următoarele distincții: MARELE PREMIU și 8 premii speciale – Menţiunea juriului, Premiul pentru ilustraţie, Premiul pentru carte pentru copii, Premiul pentru carte educativă – manual, Premiul pentru album, Premiul pentru carte de artist (categorie specială cu lucrări jurizate separat), Premiul pentru tânăr designer şi Premiul pentru experiment tipografic. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR şi Centrul Naţional al Cărţii şi constă în susținerea unei deplasări şi participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Membrii juriului sunt: Agnes Keszeg (ilustrator), Angela Rotaru  (director de creaţie, Humanitas), Barna Nemethi (fotograf / director de creaţie Griffon&Swans) Arina Stoenescu (grafic designer, Suedia), Hajdu Aron (editor, Bookart), Daniela Chiorean (grafician, UAD), și un specialist din Franța. Participarea acestuia este posibilă prin contribuţia Institutului Francez din Bucureşti.

Selecţia juriului va forma expoziția  „Cele mai frumoase cărţi 2015” care va fi inaugurată la București la începutul lunii octombrie în cadrul unui eveniment de premiere deschis publicului. Cărțile vor fi prezentate la Târgul Internaţional de carte de la Frankfurt în pavilionul României. Urmează o serie de expoziții cu cărțile finaliste Cluj-Napoca, Iași, Timişoara, cât și la Târgurile Internaţionale de Carte de la Göteborg, Belgrad, Istanbul, Sofia şi apoi Leipzig, Paris, Londra, Bologna, Budapesta în prima parte a anului 2016.

Cele mai frumoase cărți este un proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională.

Activitatea centrală este concursul național de design de carte, finalizat cu o expoziție itinerantă a celor mai frumoase cărți din România. Jurizarea are o componentă profesională consistentă care constă în dezbateri între mem­brii juriului, în interacțiune cu un specialist străin din domeniul designului de carte. Proiectul a multiplicat activitățile prin conferințe, ateliere, activități de stimulare a lecturii, întâlniri profesionale, participarea cărților realizate de ilus­tratori / designeri români la expoziții, târguri de carte şi alte evenimente culturale.

Unul dintre obiectivele proiectului este ca artiştii români implicaţi în designul de carte să aibă un cadru de recunoaştere şi să aibă şansa de a participa la competiţia internaţională de design de carte. În martie 2015, realizatorii albumului „Cartea de vizită” au primit un prestigios premiu internaţional la Leipzig, pentru design de carte, iar în anii anteriori alte cărţi din România s-au aflat printre cele nominalizate. „Mediul profesional al celor implicaţi în designul de carte ne semnalează efectele celor trei ediţii anterioare ale proiectului, observăm un număr tot mai mare de cărţi foarte bine realizate care participă la concurs de la an la an, un interes crescut pentru toate activităţile proiectului. Miza este ca aceste efecte să bucure cât mai mulţi cititori şi să facă cărţile din România mai atractive.” – Adina Paşca, iniţiatorul proiectului.


Citeste mai multe despre   









362 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică