Asociația OvidiuRo lansează Bursele de Jurnalism Civic, program finanțat de The Alex Fund, investitor major în programulFiecare Copil în Grădiniță. OvidiuRo organizează prima ediție a programului în memoria Oanei Livadariu, colega noastră care credea cu tărie în puterea cuvântului și a educației de a schimba lumea.

Burse pentru jurnalistiFoto: Daniel Vrabioiu

OvidiuRo acordă 2 burse jurnalistice în valoare de 1200 de Euro fiecare, pentru 2 echipe formate dintr-un reporter și un fotoreporter care sunt interesați să documenteze și să scrie materiale jurnalistice complexe, care să prezinte o problemă socială reală și care să aibă o abordare constructivă, pentru găsirea unor soluții fezabile, pornind de la cinci cuvinte-cheie: educație, grădiniță, copii, sărăcie și oportunitate. Organizatorii lasă la latitudinea membrilor fiecărei echipe modalitatea de împărțire a sumei de bani, pe parcursul desfășurării proiectului.

Tema:

Necesitateaaccesului la educație, cu focus pe educația preșcolară (grădiniță), ca prima și cea mai importantă șansă pentru copiii foarte săraci din România de a avea o viață mai bună. Materialele jurnalistice vor fi realizate în comunități defavorizate din mediul rural, preferabil într-una din cele 43 de comunități din programul Fiecare Copil în Grădiniță* și vor surprinde viața din mijlocul lor, prin ochii lor. Realitatea, așa cum o trăiesc familiile foarte sărace zi de zi, lupta ‘surdă’ a părinților de a le da șansa copiilor lor să iasă din cercul vicios al sărăciei.

*OvidiuRo va pune la dispoziția jurnaliștilor informațiile necesare despre comunitățile rurale în care își desfășoară activitatea, cu scopul de a susține procesul de pre-documentare cu privire la alegerea comunității investigate.

Membrii juriului:

  • Andrei Crăciun (jurnalist și voluntar OvidiuRo din anul 2014)
  • Maria Gheorghiu (Cofondator OvidiuRo)
  • Viorel Ilișoi (jurnalist)
  • Leslie Hawke (Cofondator OvidiuRo)
  • Daniel Vrăbioiu (fotograf și voluntar OvidiuRo din anul 2008)

Ce trebuie să faci pentru a beneficia de bursă?

  • Descarcă de aici și completează formularul de înscriere și trimite-l până la 20 mai 2015 pe adresa larisa.dumitru@ovid.ro.

Pentru mai multe detalii accesati site-ul OvidiuRo