Invitat şi în acest an la unul din cele mai ambiţioase festivaluri europene de teatru, MITEM (Madach International Theater Meeting), organizat de Teatrul Național din Budapesta, Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București va prezenta, sâmbătă 25 aprilie 2015, pe scena mare, spectacolul Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru în rolul principal.

Furtuna. Crina Semciuc si Ion CaramitruFoto: TNB

La ediția precedentă, spectacolul prezentat de TNB, Două loturi de I.L.Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, s-a bucurat de un succes de prestigiu, fiind îndelung comentat și apreciat.

La această a doua ediţie a festivalului MITEM, care se va desfăşura între 14 și 28 aprilie 2015 în capitala Ungariei, tema generală a întâlnirii este actorul și arta sa.

Evenimentul va reuni la Budapesta 20 spectacole din 13 țări, trupe prestigioase şi producţii teatrale de mare succes, semnate de regizori importanţi din Europa şi din afara spaţiului european, între ei numărându-se : Matthias Langhoff, Toni Servillo, Luk Perceval, Emma Dante, Eugenio Barba, Viktor Rizakov şi mulţi alţii.

"Este important pentru noi să observăm cum teatrele naționale, trupele independente, regizorii, dramaturgii și experții de teatru din toate părțile lumii reacționează la schimbările secolului 21, declară Attila Vidnyánszky, directorul general al Teatrului Național din Budapesta. În lumea de azi, în care pe de o parte suntem marcați de globalizare, dar pe de altă parte de o nouă împărțire a lumii, mai ales în Europa, care își caută locul și drumul, arta - în mod particular teatrul - este o sursă de noutate, fecunditate și idei provocatoare care ne influențează viața de zi cu zi.

Vrem ca producțiile prezentate la MITEM să fie experiențe împărtășite de artiști, de spectatori și de experții în domeniu. De aceea am inclus în denumirea noastră termenul de ”întâlnire”, cu care vrem să transmitem importanța cooperării și a ideii de ”împreună”, în contrast cu competiția".

Aflat la prima iesire dincolo de granitele ţării, spectacolul TNB Furtuna a avut premiera în aprilie 2014 şi reprezintă cea de-a doua întâlnire a cunoscutului regizor bulgar, după "Vizita bătrânei doamne", cu trupa Naţionalului bucureştean.

MITEM este inclus şi în acest an în cadrul evenimentului Budapest Spring Festival, unul din cele mai importante festivaluri europene dedicat tuturor artelor.