Jazzaj la ARCUB - A.G.Weinberger sustine recitalul acustic Gringo de Bucuresti

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 24 septembrie 2014, 16:23 Actualitate | Cultură

Jazzaj la ARCUB - A.G.Weinberger
Foto: Afis concert
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București reia seria concertelor bilunare, Jazzaj la ARCUB, prin recitalul Gringo de București, susținut de artistul A.G. Weinberger. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 octombrie, la sala din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

Chitarist de excepţie, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi TV, producător de albume, A. G. Weinberger este o certă autoritate în domeniul muzical. Atitudinea şi gândirea despre viaţă îl definesc drept „întâiul misionar al muzicii Blues“, fiind numit de cǎtre critica de specialiate Mr. Blues al României. În 2011, A.G. Weinberger a primit recunoașterea oficială a talentului și valorii sale, fiind decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, de cǎtre Preşedinţia României, în semn de apreciere pentru cariera muzicală deosebită şi pentru eforturile constante de a descoperi şi de a promova noi talente.

A.G.Weinberger este una dintre cele mai puternice şi mai complexe personalități ale blues-ului din România. Cunoscut și cu numele de Gringo de România și supranumit The Transylvanian Guitar Man, A.G. Weinberger va prezenta pe scena Sălii ARCUB un concert de colecţie, o selecţie unică de bijuterii muzicale unice în România.

Printre „rândurile“ muzicale, vor ieși la lumină poveşti uitate sau neştiute despre mari artiști de blues sau jazz, precum și amintiri de suflet ale întâlnirilor şi experienţelor cu mari muzicieni ai lumii pe care A.G. Weinberger i-a cunoscut în cei şapte ani petrecuţi în Statele Unite ale Americii.

Pentru cei care nu au avut încă şansa de a fi părtaşii unei destănuiri muzicale de forţă şi expresie artistică de înaltă clasă, artistul selectat pentru nominalizare la 7 categorii ale Premiilor Grammy, dar şi pentru cunoscătorii care iubesc generaţia de aur a chitariştilor români, seara de sâmbătă, 4 octombrie este o ocazie de a veni în contact cu originalitatea și măiestria unei interpretări impecabile a pieselor alese de artiști.

Compozițiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ‘20, ’30 şi care se întind până astazi. În Gringo de Bucureşti, A.G. Weinberger nu doar reinventează şi recreează muzica, ci o sintetizează aproape visceral în propria sa cromatică sonoră. Astfel, recitalul oferă şansa de a asculta câteva dintre cele mai subtil alese muzici de la Atlantic până la Pacific.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.
Preţuri: 45 lei (Categoria I) si 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

193 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică