Intalnirile de weekend de la Institutul de Management al Artei, un reper al pietei de arta romanesti 

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 21 ianuarie 2014, 17:28 Actualitate | Cultură

Cursuri de management al artei
Foto: Artmark
Institutul de Management al Artei vine la inceputul anului 2014 cu o propunere de cursuri dedicate pietei de arta romanesti. O prima sesiune de cursuri, sustinute de specialisti in domeniu - artisti, profesori universitari, colectionari, critici, curatori, galeristi, muzeografi, economisti si avocati - se va desfasura in  weekend-ul 24-26 ianuarie.

Prin programul sau, Institutul de Management al Artei ii provoaca pe toti cei conectati la fenomenul artistic sa ia contact cu mecanismele din culisele pietei de arta.  Cursurile intensive de management al artei, program deja consacrat al Institutului, aflat in ianuarie 2014 la a XII-a editie, au un singur criteriu de selectie: pasiunea pentru arta.

Programul cursului este unul complex, interactiv, acoperind o paleta larga de aspecte ce alimenteaza piata de arta din Romania: elemente de istoria artei, curiozitati legate de capcanele pietei de arta, tururi virtuale in lumea colectiilor private, aspecte legate de legislatia comertului cu arta, dialoguri pe marginea valorii emotionale versus valorii investitionale ale unei opere de arta, discutii live cu artistii contemporani, factori care influenteaza cota artistului pe piata interna si internationala sau modalitati de valorificare si valorizare a artei in societatea contemporana (pentru a enumera doar cateva dintre teme).

Institutul de Management al Artei este un proiect Artmark, ce isi propune sa aduca publicul din Romania mai aproape de scena artei romanesti prin programe cu rol educational. Inca din 2012, nume importante ale scenei artistice romanesti si internationale au impartasit cunostintele si experienta lor celor peste 350 de participanti interesati de fenomenul pietei romanesti de arta. In 2014, ca urmare a interesului crescut al publicului pentru acest gen de programe educationale, Institutul de Management al Artei isi extinde programul de cursuri in tara. Primele cursuri nationale vor avea loc in primavara, la Cluj, intre 22-23 martie.

Absolventii cursurilor primesc un Atestat de participare. Programul complet pentru 2014, lectorii invitati, precum si detalii privitoare la inscriere (locuri disponibile ramase, taxa de partricipare etc) pot fi consultate pe site-ul IMA,  www.alegearta.ro.

  • Artmark deschide anul pietei de arta cu noi provocari pe zona contemporana si gadget-uri rare de colectie

In 2014, piata de arta debuteaza in forta la Artmark. Luna ianuarie aduce o sesiune complexa, de patru licitatii tematice, in care operele de arta contemporana, cel mai surprinzator segment al pietei de arta din Romania in 2013, se imbina armonios cu piesele rare de colectie, in doua seri dedicate iubitorilor de arta: marti, 28 ianuarie - Licitatia  de  Ceasuri de Colectie & Licitatia de Postmodernism si Contemporana, respectiv miercuri, 29 ianuarie, Cabinetul de Curiozitati - Arta muzicii, scrisului si fotografiei & Licitatia de Fotografie si Benzi Desenate. Expozitia celor peste 400 de loturi ale Sesiunii de licitatii 28-29 ianuarie poate fi vizitata la Palatul Cesianu-Racovita incepand de marti, 14 ianuarie.


Primele licitatii ale anului organizate de Casa Artmark indica, dupa cum o confirma si bilantul pietei de arta din Romania in anul 2013 (raport ce urmeaza a fi comunicat de IMA - Institutul pentru Managementul Artei in cursul acestei saptamani), un interes in crestere pentru zona de arta contemporana. In licitatia din 28 ianuarie, vor fi tranzactonati in premiera pe piata romaneasca artisti de talie internationala, prezenti la marile case de profil - precum Daniel Spoerri ("Tableau picge", valoare estimativa: 600 - 1100 de euro) - sau artisti tineri, precum Victor Man, deja in vizorul unuia dintre cei mai mari colectionari de arta contemporana din lume, Deutsche Bank, care l-a desemnat artistul anului 2014 ("Lamai", valoare estimativa: 4.000 - 6.000 de euro si "In loc sa culeg masline", valoare estimativa: 9.000 - 15.000 de euro).

Timpul este o bijuterie. Ne-o dovedesc Patek Philippe, Rolex, Ulysse Nardin, Breitling sau Jaeger-LeCoultre, pentru a numi doar cateva dintre brandurile de renume care au lasat asupra timpului amprenta elegantei, preciziei si rafinamentului. Peste 70 de astfel ceasuri de colectie sunt dedicate de Artmark in seara de 28 ianuarie celor care stiu sa valorizeze timpul intr-un mod inteligent si sofisticat.

Tot in zona pieselor rare de colectie, licitatia aduce o suita de loturi-unicat, gadget-uri care au facut istorie si care vor fi prezentate in premiera publicului pasionat de acest segment, in cadrul unui viitor eveniment sustinut de Casa Artmark in parteneriat cu Revista Stiinta & Tehnica. In seara de 29 ianuarie, colectionarii vor avea sansa achizitionarii unor piese vechi, rare si extrem de rare, din sfera muzicii (patefoane, gramofoane, cutii muzicale, jukebox-uri etc), scrisului (masini de scris, masini de calculat etc) sau fotografiei (aparate de fotografiat in diferite tehnici). Acestor loturi li se adauga fotografiile incarcate de poveste si istorie si fotografiile de autor, prezente in cadrul Licitatiei de Fotografie si Benzi Desenate, locul de intalnire al unor fotografi de exceptie, de la Iosif Berman si Aurel Bauh la Ion Grigorescu si Teodor Graur.

Segmentul dedicat de Artmark benzilor desenate reprezinta o premiera inedita a pietei din Romania. In Licitatia din 29 ianuarie, regasim nume reprezentative pentru istoria acestui gen, de la ilustratorul Puiu Manu, regizorul Ion Popescu-Gopo, ilustratorul Sandu Florea, pana la street-artistul contemporan Alexandru Ciubotariu, recunoscut prin proiectele sale si in plan international.

Expozitia Sesiunii de licitatii 28-29 ianuarie este deschisa la Palatul Cesianu-Racovita, Str. C. A. Rosetti nr. 5, incepand de  marti, 14 ianuarie, pana luni, 27 ianuarie (orele 10:00 - 20:00), iar la Athenee Palace Hilton, incepand de marti, 28 ianuarie, pana miercuri, 29 ianuarie (orele 10:00 - 19:00).























339 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi