Poetul, prozatorul, criticul literar şi publicistul Mircea Cărtărescu a fost nominalizat, pentru al doilea an consecutiv, la Premiul Naţional de Poezie ''Mihai Eminescu'' pentru Opera Omnia, care se acordă anual la Botoşani, informeaza Agerpres.

Alături de Cărtărescu, pentru cea de-a XXIII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie pentru Opera Omnia au mai fost nominalizaţi scriitorii Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Ovidiu Genaru, Constantin Abăluţă, Vasile Vlad şi Ion Mureşan.

Cărtărescu, în vârstă de 57 de ani, a debutat în 1971 cu poezii în revista România literară. El a publicat în 1980 volumul de poezii 'Faruri, vitrine, fotografii...', care a obţinut, în acelaşi an, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris 'Poeme de amor'- 1983, 'Totul'- 1985, 'Levantul'- 1990 (Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), 'Dragostea. Poeme (1984-1987)'- 1994, '50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu'- 2003, dar şi 'Nimic. Poeme (1988-1992)'- 2010.

Premiul se acordă în fiecare an, pe 15 ianuarie, de Primăria municipiului Botoşani. Laureatul, care este ales de către un juriu condus de Nicolae Manolescu, este desemnat cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Ediţia de anul trecut a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu a fost câştigată de poetul Nicolae Prelipceanu.