Jurnalistul TVR Marius Constantinescu si-a lansat cartea "Profil. Poveste. Personaj"

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 7 noiembrie 2013, 17:53 Actualitate | Cultură

Marius Constantinescu: 'Profil Poveste Personaj'
Foto: TVR
Jurnalistul TVR Marius Constantinescu şi-a lansat miercuri, 6 noiembrie, la AnnArt Gallery, cartea care reuneşte 29 de interviuri realizate sub genericul emisiunii deja consacrate „Profil. Poveste. Personaj”, difuzate de TVR în perioada 2009-2011.

Volumul omonim include în paginile sale câteva dintre dialogurile pe care Marius Constantinescu le-a realizat cu personalităţi marcante ale vieţii artistice naţionale şi internaţionale.
Ediţia emisiunii „Profil. Poveste. Personaj” dedicată dirijorului Ion Marin a obţinut în anul 2012 premiul APTR pentru cea mai bună emisiune-portret.

Salman Rushdie, Angela Gheorghiu, Alex. Gâlmeanu, Ion Marin, Giovanni Antonini, Ana Wagner, Jean-Yves Thibaudet, David Sandu, William Christie, Petrică Ionescu, Marc Minkowski, Oana Pellea, Hélène Grimaud, Răzvan Mazilu, Răzvan Penescu, Aura-Virginia Chirculescu, Alex. Leo Şerban, Theodora (Bobi) Dinulescu, Radu Paraschivescu, Mihaela Rădulescu, Sandra Pralong, Adrian Oianu, Jordi Savall, Damian Drăghici, Andrei Şerban, Viorica Cortez, Radu Afrim, Hédi Fried şi Virginia Zeani sunt numele celor care au răspuns invitaţiei lui Marius de a împărtăşi publicului telespectator şi, acum, publicului cititor, cele mai importante momente din viaţa şi din cariera lor.

„Profil. Poveste. Personaj a fost, poate, cea mai frumoasă metodă de a creşte profesional, de a mă... face mare şi ca om. Toţi cei care au fost invitaţii acestei emisiuni şi-au lăsat o amprentă asupra mea. Tocmai de aceea, nu aş putea să aleg un interviu preferat dintre cele adunate în carte. Ele vin la pachet cu amintiri, emoţii, pregătiri, care sunt, şi ele, parte din poveste. O poveste teribil de personală, pe care am vrut să o fac a tuturor”, spune Marius Constantinescu.

La evenimentul de lansare a cărţii „Profil. Poveste. Personaj” au participat Daniela Zeca-Buzura, Cezar-Paul Bădescu, Gabriela Massaci, alături de câteva dintre personalităţile ale căror mărturii se regăsesc în volum, precum Sandra Pralong, Răzvan Mazilu, Theodora Dinulescu, Ana Wagner, David Sandu sau Răzvan Penescu.

Volumul „Profil. Poveste. Personaj” este publicat de Editura ART.

Marius Constantinescu este cunoscut telespectatorilor din emisiunile realizate sau prezentate la TVR („Marile picturi ale lumii”, „V... de la vizual”, „Jurnal Cultural”, „Profil. Poveste. Personaj”, „România Frumoasă”), dar şi din interviurile cu totul speciale, unele dintre ele în exclusivitate, pe care acesta le-a realizat cu personalităţi de renume internaţional, printre care se numără scriitorul Salman Rushdie, dirijorul Antonio Pappano, producătorul de film Jan Harlan, scriitorul Amos Oz, dirijorul şi compozitorul Jordi Savall, pianista Helene Grimaud, soprana Angela Gheorghiu. Şi la ediţia de anul acesta a Festivalul „George Enescu”, Marius Constantinescu s-a numărat printre jurnaliştii TVR care au realizat în direct interviuri cu artiştii în culisele festivalului.

Marius Constantinescu este câştigătorul a două premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (A.P.T.R.), în 2007 şi 2012.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

742 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi