Teatrul Luni de la Green Hours si Compania Pelerin lanseaza sambata, 27 aprilie, Cofetaria Teatrala Green Hours. Evenimentul deschide proiectul inedit al spectacolelor de papusi pentru copii insotite de formatul unui spatiu prietenos si jucaus, o atmosfera deosebita, unde cei mici se vor bucura de prajituri si mici ateliere de creatie. Pe 27 aprilie, va invitam la spectacolul de teatru de papusi pentru copii "Balaioara", adaptare dupa Charles Perrault, in regia lui Bogdan Tudor Pelerin, debutul unei serii de spectacole de papusi marca Pelerin, ce vor avea loc la Green Hours 2 (Bazinul Dinamo, in incinta Complexului Sportiv, Sos. Stefan cel Mare), in fiecare sambata, la ora 11:00.

Afis "Balaioara"Foto: Compania Pelerin

Cofetaria se deschide in fiecare sambata intre orele 10:30 si 13:00.

"Balaioara" este un spectacol muzical cu papusi, pentru copiii intre 4 si 8 ani, inspirat de basmul cunoscutului autor pentru copii Charles Perrault. Tanara Balaioara, harnica si buna la suflet, e rasplatita de zana protectoare a padurii cu un dar deosebit : fiecare cuvant al ei este insotit de un diamant. Mama ei vitrega o alunga in padure. Acolo fata intalneste un print caruia ii salveaza destinul cu bunatatea ei.

Compania Pelerin propune publicului o dramatizare in versuri pe melodii accesibile varstelor mici, care fac textul usor de urmarit si chiar de retinut.

Folosind mijloace ingenioase atat artistice cat si tehnice, spectacolul reuseste sublinierea unor aspecte realiste necesare in procesul formarii micilor spectatori atenti la puterea exemplului personajelor papusi.

Compania Pelerin este o companie de teatru, independenta, ale carei spectacole se adreseaza cu precadere copiilor scolari si prescolari. Spectacolele cuprind repertoriul clasic al povestilor, integrate in productii teatrale care imbina rolul recreativ cu cel educational. Prin tipul de joc si modul in care construieste un spectacol, folosind mijloace adecvate varstei, Pelerin ofera celor mici o experienta inedita, in care realitatea coexista cu imaginarul, creand un spatiu si un timp al reveriei, care permite copiilor sa reactioneze firesc la Magia teatrului. Misiunea noastra este sa ii (re)dam copilului Mirarea.

Rezervari la cofetariateatrala@gmail.com sau 0726.357.737, 0721.229.463.

Despre Compania Pelerin si Cofetaria Teatrala Green Hours pe Facebook: www.facebook.com/compania.pelerin si la https://www.facebook.com/pages/Teatrul-LUNI-de-la-Green-Hours/206514772712144?fref=ts.