Mircea Cartarescu, posibil laureat al premiului Nobel pentru un cotidian belgian

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 26 martie 2013, 11:27 Actualitate | Cultură

Mircea Cărtărescu a fost invitatul festivalului literar Passa Porta (20-24 martie) la Bruxelles. Duminică 24 septembrie, teatrul Vaudeville a programat o scenă poetică de excepţională calitate, cu Cărtărescu, belgianul Guy Goffette, laureat al premiului Goncourt pentru poezie, olandezul Cees Noteboom şi polonezul Adam Zagajewski „Am fost încântat să mă aflu pe aceeaşi scenă şi să vorbesc cu doi scriitori aflaţi mereu printre numele vehiculate pentru Nobel, Noteboom şi Zagajewski”, spune Mircea Cărtărescu.

Cotidianul neerlandofon De Standaard a publicat în ediţia sa de vineri 22 martie un text al scriitorului român, pe care îl prezintă drept un potenţial câştigător al premiului Nobel. Sute de spectatori au asistat la cele trei întâlniri cu Mircea Cărtărescu, care a a dezvăluit publicului că lucrează la un nou roman, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Prezenţa lui Mircea Cărtărescu la Bruxelles a fost posibilă cu sprijinul festivalului Passa Porta, al ambasadei României în Belgia, asociaţiei Ariadna/program Europoems, Connexion Roumanie şi Tarom.


Citeste mai multe despre   






















1687 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    facaturi... (Marţi, 26 martie 2013, 11:37)

    barbu007 [utilizator]

    iar incepe circul cu premiul nobel cartarescu? dintr-un scriitor discutat, va deveni un personaj antipatic, cainat pentru refuzurile repetate. i se face mai mult rau.
    nu cumva e bagat, pe firul respectiv, si vreun capitan (nor, soare. ceata), ca intr- alta facatura cu un alt scriitor?
  • -2 (2 voturi)    
    peste 10 ani va fi un (Marţi, 26 martie 2013, 11:49)

    nellino [utilizator]

    "fost viitor posibil laureat al premiului Nobel pentru un cotidian belgian"


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version