Presa britanica descrie spectacolul "Calatoriile lui Gulliver", semnat de regizorul Silviu Purcarete, care are in aceasta perioada reprezentatii la Festivalul International de la Edinburgh (9 august - 2 septembrie), ca fiind o opera viscerala si curajoasa, ce nu va iesi, pentru mult timp, din mintea spectatorilor, potrivit Mediafax. "O femeie imbracata in cal boteste pagini din opera lui Jonathan Swift. Din imaginile spectacolului montat la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, este clar ca opera regizorului Silviu Purcarete, , este departe de a fi o adaptare mot a mot a ", scrie edinburghspotlight.com.

Calatoriile lui GulliverFoto: Teatrul Radu Stanca -Sibiu

Aceeasi publicatie noteaza ca, de fapt, spectacolul este o colectie de tablouri care "au de-a face mai mult cu teatrul corporal decat cu arta dramatica traditionala": "Starea este, mai degraba mizantropica. Nebunia existentei umane este, in acest spectacol, la parada, fie ca este vorba de batranete, cu suflul ei bolnavicios, sau de ultimul lot de copii nou nascuti, ce va perpetua o specie nedemna".

Calatoriile lui Gulliver

Calatoriile lui Gulliver

Foto: Teatrul Radu Stanca -Sibiu

Potrivit acestei publicatii, viziunea lui Purcarete este una a grotescului in varianta sa grandioasa, cu ajutorul unor actori experti in miscarea corporala expresiva si in manuirea de marionete. "Dialogul in limba romana este minimal si este ori supratitrat ori tradus cu ajutorul unui voiceover", mai scrie publicatia online.

Potrivit jurnalistilor britanici, spectacolul "Calatoriile lui Gulliver" nu are ca miza respectarea firului narativ a textului original, ci este o productie "foarte vizuala, o lume a visului". Printre intamplarile grotesti ce sunt ilustrate in spectacol se numara tortura unei prostituate sau maniera in care este gatit un bebelus. "Imaginile sunt deseori socante si mereu memorabile", mai scrie aceeasi publicatie, care noteaza ca aceasta lumea stranie nu este lipsita de umor.

"Desi au radacini adanci in absurd, cateva scene, care prezinta diferenta dintre uriasul Gulliver si liliputani sunt pline de umor si excelent realizate, cu ajutorul jocului de umbre sau mimei", completeaza autorul cronicii.

" nu este o productie pentru cei care se asteapta la o ilustrare fidela a textului lui

Calatoriile lui Gulliver

Calatoriile lui Gulliver

Foto: Teatrul Radu Stanca -Sibiu

Jonathan Swift (...) Cu interpretarea unica si viscerala a catorva teme morbide din carte, Teatrul 'Radu Stanca' din Sibiu a creat o opera curajoasa care ramane in mintea spectatorilor. Si, cu virajele de la scenele ce ilustreaza nihilismul gol de sens si sentiment la cele de nebunie ludica, (spectacolul) pare a fi genul de opera de care Swift insusi s-ar fi bucurat", mai scrie edinburghspotlight.com.

"Calatoriile lui Gulliver" va avea reprezentatii la Festivalul de la Edinburgh pana pe 20 august, la The King's Theatre.

Spectacolul a fost prezentat in avanpremiera pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, la jumatatea lunii mai, premiera spectacolului avand loc in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, pe 26 mai.

"Calatoriile lui Gulliver" este un proiect cultural initiat in urma cu trei ani, in parteneriat cu Festivalul de la Edinburgh, si finantat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National, care a constat intr-o serie de ateliere ce si-au gasit finalitatea in acest spectacol.

Calatoriile lui Gulliver

Calatoriile lui Gulliver

Foto: Teatrul Radu Stanca -Sibiu

"Seria de exercitii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcarete isi propune o abordare inedita a romanului lui Swift in care fantezia se impleteste cu o aspra satira politica. Avand ca suport o partitura originala semnata de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru ᅡVocile din Cimitirul Veselᅡ, productia lui Silviu Purcarete reuneste aspecte sociale si culturale ale lumii din jurul nostru, explorand teme ca visul, calatoria, exilul, emigrarea, singuratatea si apartenenta", potrivit Teatrului National Radu Stanca din Sibiu.

Din distributia spectacolului fac parte Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Muresan, Adrian Neacsu, Eduard Patrascu, Catalin Patru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Natalie Sigg, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Corina Visinescu si Alexandru Nicoara.

"Calatoriile lui Gulliver" este al optulea spectacol montat de Silviu Purcarete pe scena Teatrului National din Sibiu.