Cu prilejul implinirii a 100 de ani de la nasterea Monahului Nicolae Delarohia (29 iulie 2012), Polirom va edita o varianta inedita a Jurnalului fericirii dupa manuscrisul aflat la Manastirea Sfanta Ana, Rohia. Ingrijirea editiei, compararea variantelor, notele, addenda si indicele sunt realizate de George Ardeleanu.
• Despre Manuscrisul de la Rohia
In vara anului 2002, in arhivele Manastirii „Sf. Ana“ Rohia a fost descoperita o dactilograma – din pacate, incompleta – continand o varianta a Jurnalului fericirii. Prima intrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a Jurnalului fericirii sau de o a treia varianta, rezultata din dorinta autorului de unificare a primelor doua? Un singur lucru era cert: aceasta varianta era diferita de cea publicata in 1991 la Editura Dacia (si reluata apoi in alte opt editii).
• Jurnalul fericirii inainte de 1989
Jurnalul fericirii a avut un destin dramatic inainte de 1989. Scris intre anii 1969 si 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar in 1975 i-a fost restituit autorului, in urma unui memoriu. Intre timp insa Steinhardt rescrisese din memorie Jurnalul. Ulterior, el a trimis copii ale celor doua variante mai multor prieteni, inclusiv Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Acestora le-a marturisit si ca intentiona sa unifice cele doua variante – acesta fiind cel mai puternic argument in sprijinul ideii ca dactilograma de la Rohia reprezinta varianta-sinteza a primelor doua.
• Jurnalul fericirii dupa 1989
Opera de bilant existential, Jurnalul fericirii s-a bucurat de un enorm succes dupa 1989, devenind o carte fundamentala pentru toti cei care au rezonat la mesajul lui Steinhardt de a-si depasi temerile, de a iesi de sub dominatia fanatismului, raului si minciunii pentru a imbratisa adevarul si a-si descoperi astfel demnitatea umana.
• Care ar fi diferentele dintre varianta publicata si varianta de fata?
Potrivit editurii Polirom, in primul rand, o alta ordonare a blocurilor textuale (a ceea ce, in terminologia engleza privind structura si stilistica jurnalelor, poarta numele de entry/entries). In al doilea rand, o alta redactare, o alta formulare, o rescriere a pasajelor comune ori comparabile. In al treilea rand, dislocarea unor fragmente compacte din prima varianta si repozitionarea lor. Nu in ultimul rand, prezenta unor fragmente inexistente in prima varianta.
Varianta aparuta la Editura Dacia este cu siguranta prima, dupa cum se poate constata din compararea textului publicat cu fragmentele reproduse in „Notele de analiza“ a Jurnalului fericirii, aflate intre documentele Dosarului de Urmarire Informativa a lui N. Steinhardt de la CNSAS. Din nefericire, a doua varianta, cea rescrisa din memorie dupa confiscarea primeia, s-a pierdut in circumstante obscure dupa 1990. Pana acum ea nu a iesit la suprafata. Sperantele insa nu sunt intru totul pierdute...
Varianta inedita a Jurnalului fericirii, Manuscrisul de la Rohia a aparut in editie cartonata, dar va fi disponibila si in editie digitala.
Seria de autor N Steinhardt a fost initiata de Polirom si Manastirea „Sfanta Ana”, Rohia, in anul 2008.
Scriitor si publicist, condamnat politic si monah ortodox, atras in egala masura de literatura si muzica, de teologie si drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de prima marime ale culturii romanesti.
In 2008, Manastirea „Sfanta Ana“ Rohia si Editura Polirom au inceput publicarea seriei complete a operelor steinhardtiene, serie in care au aparut pana in prezent: Jurnalul fericirii, Daruind vei dobandi. Cuvinte de credinta, In genul... tinerilor, Eseu despre o conceptie catolica asupra iudaismului- Iluzii si realitati evreiesti, Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit, Articole burgheze, Intre viata si carti, Incertitudini literare, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltarii, Grandiosului, Solemnitatii, Exuberantei si Patetismului, Critica la persoana intai, Escale in timp si spatiu, Prin altii spre sine, Monologul polifonic si Primejdia marturisirii. Convorbirile de la Rohia.
N. STEINHARDT se naşte la Bucureşti pe 29 iulie 1912. Îşi face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret“. Îşi ia bacalaureatul în 1929 şi frecventează cenaclul „Sburătorul“, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză şi publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul... tinerilor. Îşi ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme şi Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea şi la Revista Fundaţiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii şi al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.
