De câțiva ani se vorbește despre o mașină Tesla „de 25.000 de dolari”, un model de intrare în gamă pe care Elon Musk l-a promis în 2020 și despre care a spus doi ani mai târziu că nu mai este o prioritate. Revin însă discuțiile despre cea mai ieftină mașină Tesla, iar un anunț ar putea fi făcut miercuri.

Logo TeslaFoto: Sergiomonti, Dreamstime.com

Cele mai ieftine mașini Tesla costă cam 45.000 de euro înainte de aplicarea subvențiilor guvernamentale.

În 2020, Elon Musk spunea că o Tesla de 25.000 de dolari ar putea veni „în trei ani”. Suntem în 2023, dar o astfel de mașină nu este aproape, mai ales că de atunci au trecut peste lume o pandemie, mai multe crize și scumpiri record.

Tesla lucrează însă la o nouă arhitectură și la baterii mai eficiente, dorința lui Elon Musk fiind să se ajungă în punctul în care producția unui model să coste jumătate față de costurile la producția pentru Model 3.

Când cel mai ieftin model Tesla va fi lansat, ar putea fi o mică mașină de oraș, un hatchback în trei uși, clar mai mic la dimensiuni decât Model 3. Site-ul Teslarati scria în ianuarie că această Tesla mai ieftină va fi lansată în 2024, dar pare greu de crezut că va veni așa de repede.

S-a speculat că mașina se va numi Model 2 sau Model Q și cel mai probabil va fi pentru servicii de ride-sharing și va avea un grad mare de autonomie. Clar că Tesla va spera să semneze contracte cu companii care să comande flote mari.

Cu o baterie de 50 kWh, mica Tesla ar putea avea o autonomie de 350-370 km și va concura cu mașini precum Volkswagen ID 3, Kia e-Niro sau Nissan Leaf.

Clar că un astfel de model va fi produs în China, țară care construiește mașini electrice la cele mai mici prețuri, având un foarte bun sistem de furnizori și forță de muncă ieftină. Tesla are o fabrică mare în China.

Planul lui Musk a fost ca Tesla să înceapă cu mașinile cele mai scumpe, și așa a și fost, modelele Roadster de acum peste 10 ani având preț de aproximativ 100.000 de dolari. Au trecut mulți ani până când a fost lansat Model 3, mașină promisă cu un preț de pornire de 35.000 de dolari, dar care a fost cu câteva mii de dolari mai mare.

La mașinile mai scumpe, marja de profit este mai mare pentru Tesla, iar compania nu putea începe cu cele mai ieftine modele, ci acele mașini mai ieftine pot să fie lansate numai după ce producția Tesla a atins volume foarte mari. Iar la volume, Tesla chiar a progresat mult, totalul pentru 2022 fiind 1,3 milioane de mașini produse.

Surse: Autocar UK, Teslarati, Forbes, CNBC

Sursa foto: Dreamstime.com