Romania: o destinatie pentru companiile straine

de     BBC
Marţi, 8 februarie 2005, 0:00


Potrivit unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit, divizie a grupului The Economist, Romania ocupă locul 14 in lume in topul destinaţiilor preferate de companiile străine pentru relocarea activităţii. Studiul a inclus 60 de ţări şi a fost realizat pe baza informaţiilor furnizate de 500 de manageri, din 75 de ţări.
Cel mai ridicat punctaj acordat Romaniei - aproape de maxim - a fost la categoria "costuri cu forţa de muncă".
Punctaje bune a primit şi la capitolele "apropiere geografică", "stabilitate macroeconomică" şi "risc politic de securitate".
Managerii străini au acordat insă Romaniei punctaje scăzute pentru "infrastructură", pregătirea şi disponibilitatea forţei de muncă, cadrul legislativ şi reglementările in domeniul muncii.
Comentatorul economic Radu Crăciun spune că locul bun obţinut in clasamentul Economist Intelligence Unite este o confirmare a faptului că in mediile de afaceri internaţionale există un interes crescand pentru Romania.
Pe de altă parte, spune Radu Crăciun, studiul arată că există destinaţii mai atractive in regiune, precum Bulgaria şi Slovacia.
Radu Crăciun spune insă că mulţi oameni de afaceri străini fac propriile cercetări privind oportunităţile economice pe care le oferă o ţară sau alta, dar că locul 14 dintr-un total de 60 de ţări este o recomandare bună şi binevenită pe care Romania o primeşte.


















53 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version