Dupa sedinta de miercuri seara a PSD Bucuresti, in care a fost transformat in sac de box pentru membrii organizatiei lui Dan Ioan Popescu, chiar la indemnul lui Iliescu, Adrian Nastase a declarat ca ii propune lui Ion Iliescu un armistitiu, pe post de solutie pentru incheierea razboiului din PSD.

Nastase a spus ca se gandeste la incheierea unei intelegeri prin care in fruntea partidului sa fie instalata "o echipa combinata", adica una care "sa impace si noua generatie, si experienta politica reprezentata de Ion Iliescu".

Adrian Nastase ne-a declarat ca a deschis deja acest subiect in fata lui Ion Iliescu si ca pana la Congresul din aprilie va incerca sa il convinga pe acesta sa accepte aceasta solutie de compromis menita sa impace si capra reformista, si varza talibana din PSD, incluzand, in mod egal, si oamenii lui Iliescu, si pe cei ai lui Nastase.

De altfel, Nastase a afirmat, in discursul tinut la sfarsitul sedintei PSD Bucuresti, ca "trebuie sa punem capat acestei stari de Jihad in care unii dintre colegii nostri vor sa afunde partidul". Insa presedintele PSD a facut un "apel la intelepciune" si a tinut sa le aduca aminte colegilor care il coplesesc cu acuzatii si injurii ca "dusmanul se afla in afara partidului, nu in interior".

Solutia "echipei combinate" propusa de Nastase vine intr-un moment in care conflictele din PSD au devenit din ce in ce mai dure, culminand cu schimbul de insulte dintre Mircea Geoana si Ion Iliescu, precum si cu micsorarea sanselor lui Adrian Nastase sa obtina functia de presedinte executiv al partidului.

De altfel, PSD Bucuresti a adoptat miercuri seara o rezolutie privind modificarea statutului partidului, prin care organizatia lui Dan Ioan Popescu propune ca numai functia de presedinte al PSD sa fie supusa la vot la Congres, celelalte posturi de conducere urmand sa fie ocupate prin numiri facute de presedinte, adica de Ion Iliescu.

Sursele noastre spun ca, dupa cum a aranjat lliescu lucrurile in ceea ce priveste modificarea statutului, nici functia de presedinte executiv n-o sa fie infiintata, Iliescu incalcandu-si astfel promisiunea facuta lui Nastase privind conducerea partidului in tandem.

Intrebat ce va face in situatia in care nu va exista functia de presedinte executiv, Nastase a raspuns miercuri seara: "Pot sa fiu si membru de partid, ceea ce sunt si acum". Totusi, simplu membru de partid nu are de gand sa ramana.

Potrivit informatiilor noastre el asteapta sa vada evolutia situatiei din PSD pana la Congres, precum si ce modificari vor fi aduse statutului, pentru ca atunci, in timpul Congresului, sa ia o decizie, poate chiar aceea de a candida la presedintia partidului, impotriva lui Iliescu, desi a repetat miercuri ca, din moment ce Iliescu si-a anuntat oficial candidatura, el isi va respecta promisiunea

de a nu candida impotriva Bunicutei. Interesanta este motivatia acestei perseverente cu care Nastase se fereste sa-si asume curajul de a-i fi contracandidat lui Iliescu - dupa cum spun apropiatii sai, Iliescu l-a amenintat personal pe Nastase ca, in cazul in care indrazneste sa candideze la presedintia PSD, el si fidelii sai din tabara conservatoare vor rupe partidul.

"Acest lucru ni s-a comunicat in toate filialele in care am fost, mai putin in cele din Ardeal. Exista in fiecare organizatie o filiera care sustine cauza lui Iliescu batand cu pumnul in masa. Ni s-a spus clar: daca Nastase candideaza, partidul se rupe", spun sursele citate. In aceste conditii, Nastase va decide de-abia la Congres daca o sa mearga pe principiul "totul sau nimic".

Oamenii sai se straduiesc sa-l convinga sa candideze, stiind ca sunt si ei pusi pe "lista neagra" a lui Iliescu, urmand sa fie rasi din orice functie si pozitie de conducere. De altfel, Iliescu a declarat public ca "strainasii" adusi de Nastase in partid, in frunte cu Tanasescu si Geoana, "trebuie sa porneasca de la munca de jos".

Acelasi mesaj l-a repetat Iliescu si la Conferinta PSD Bucuresti unde si-a anuntat, in sfarsit, in mod oficial, candidatura la sefia PSD.

Dupa ce a ascultat discursurile manioase ale membrilor simpli ai PSD Bucuresti, care au acuzat promovarea de catre Nastase a "pupincuristilor" si "oportunistilor", Iliescu a tinut un discurs patetic (care a avut mare succes la public) in care a spus ca "trebuie sa promovam in viitoarele structuri de conducere oameni cu charisma si cu suflet, pentru ca sufletul este cel mai important,

capacitatea de daruire pentru partid si pentru tara". Iliescu a mai spus ca "trebuie sa curatam partidul de anumite tare, de anumite obiceiuri proaste" pentru ca "tara are nevoie de noi".