Principala diferenta dintre publicitatea romaneasca si cea vestica? Nu doar bugete si traditie, ci doua "grele" mosteniri: Amza Pellea si Charlie Chaplin, expresivitatea cuvantului versus expresivitatea imaginii...
Un nou spot la Orange ne-a invadat ecranele: cel in care o mana de barbati se apuca sa joace fotbal american cu o vaza in timp ce incarca mobila intr-un camion. Este prima oara dupa mult timp in care Orange iese cu un spot din categoria "funny", linia preferata fiind pana acum sobru & senin, pentru cel mult un zambet...
Orange contraataca astfel intr-o zona publicitara pe care si-o imparteau pana acum Zapp si Connex, cu o productie importata, e adevarat.
Este clar ca publicitatea romaneasca a intrat intr-o epoca a amuzamentului cu orice pret - avem zeci de spoturi cu adevarat haioase si alte sute care se doresc hazlii si nu reusesc nimic. Filmuletul Orange contine acel tip de poanta vizuala placuta cum n-am mai gustat de mult.
De obicei, productiile romanesti bune impresioneaza sau ne penetreaza mintile mai ales in plan lingvistic: "Ala negru de respira greu", "Las-o la punctul mort", "Dorele!...", "Grupul manechinelor care beau apa cu lamaie", "Ssalam ssasesc!" si cate altele.
Prea putine productii romanesti reusesc sa "vorbeasca" doar prin imagini. Spune si asta ceva despre extraordinara cultura orala pe care o avem si despre marea lipsa de experienta de care suferim in ce priveste cultura imaginii.
Exagerand proportiile, vesticii cunosc un limbaj universal, cel al gesturilor - Chaplin, Stan si Bran va spun ceva? -, in timp ce romanii sunt inca in zodia Amza Pellea - adica un umor in care limbajul joaca cel mai important rol.
Un clip importat se simte imediat tocmai prin capacitatea lui de a "vorbi" dincolo de vorbe. Un clip publicitar romanesc este insa cu atat mai apreciat cu cat ajunge pe cele mai inalte culmi ale intraductibilului... N-ar fi o situatie diferita de literatura, de exemplu, unde scriitorii romani cei mai apreciati sunt "maestri lingvistici"...
Deocamdata virtuozitatea lingvistica este un atu al publicitatii romanesti, dar n-ar trebui sa se transforme intr-un blestem - imaginea ramane cel mai usor drum catre celebritate internationala.
Este o lectie de care mi-am adus aminte exact in momentul in care, dupa o excelenta patrundere, muncitorul spargea vesel vaza...
Preturile neexplicite - o forma primitiva de publicitate care exaspereaza si care, in acelasi timp, reprezinta o piedica de netrecut in reclama in general si, in special, in publicitatea pentru masini.
Am ajuns sa avem adevarate superproductii publicitare, se investesc sume enorme in spoturi, evolutia este de netagaduit si, totusi, e incredibil cum se incapataneaza sa existe trucuri vechi de cand lumea. De exemplu: sa nu spui niciodata exact cat costa produsul!
Marii negustori se cunosc intotdeauna dupa maiestria cu care tin secret pretul real al obiectului de vanzare. Negocierea e foarte importanta, impresia accesibilitatii este determinanta. Asadar, mergi prin oras si poti vedea la orice pas panouri care mai de care mai inventive cu propuneri de modele noi pe patru roti.
Si, din mersul masinii, mii de calcule iti navalesc in cap ca sa ajungi la pretul real. Preturi CIP, rate cu un asterisc, notite mici-mici in baza panoului care te avertizeaza ca suma mentionata se obtine dupa ce ai platit jumatate de masina, asigurari si cate altele.
Nevoia de aceste mici pacaleli este uneori haioasa, dar, in cea mai mare parte a timpului, enervanta.
Cand vrei, de exemplu, sa vinzi o masina, care depaseste 30.000 de dolari, ce rost mai are sa apelezi la aceste mici pacaleli? Te adresezi unui public pentru care o mie-doua in plus nu mai conteaza.
Ramane totusi la mare pret meschinaria pretului micsorat cu diverse tehnici: este ca o mostenire care trebuie pastrata cu sfintenie printre vanzatorii de masini...
