Riscul ca Ion Iliescu sa faca un infarct nu este exclus, afirma Sorin Oprescu, director la Spitalul Elias. Duminica seara, fostul presedinte a fost internat in spital dupa mai multe pusee de tensiune. Ieri, el a fost operat.

Fostul presedinte Ion Iliescu a refuzat sa fie supus unor investigatii complicate la clinici din Milano, Roma sau Paris, si s-a lasat pe mina doctorilor romani.

„Vineri dupa-amiaza a facut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni arteriale aparute o data cu inaintarea in virsta si a unei cardiopatii ischemice cunoscute", a explicat evolutia starii de sanatate a fostului presedinte doctorul Sorin Oprescu, director la Spitalul de Urgenta Elias.

Duminica, medicii au considerat necesar un control pentru boala cronica de care fostul lider PSD suferea, asa ca l-au internat in spital.

Probleme cu vasele de singe

Dupa primele examinari, o comisie - formata din specialisti precum prof. dr. Constantin Popa, prof. dr. Ion Tintoiu, prof. dr. Leonida Gherasim - a hotarit ieri-dimineata ca senatorul sa fie supus unei noi investigatii, numita angiocoronografie, care evalueaza starea vaselor de singe.

Pentru ca nu putea fi facuta la Elias, unde nu exista sectie de chirurgie cardiovasculara, Ion Iliescu a fost dus mai intii la Spitalul Fundeni si ulterior la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, in sectia chirurgie cardiaca condusa de dr. Serban Bradisteanu. Pentru ca interventia presupunea si riscuri, o echipa de medici specialisti era pregatita sa intervina.

In cursul investigatiei s-au gasit cinci stenoze, locuri in care vasele de singe erau blocate. Acestea au fost deblocate fara complicatii.

Astazi Iliescu va reveni in rezerva sa de la Elias, unde pina acum, dupa spusele dr. Sorin Oprescu, nu a fost permis decit accesul membrilor familiei. In privinta colegilor de partid, Oprescu sustine ca „i-am rugat sa se potoleasca, iar primul pe care l-am rugat a fost Adrian Nastase. M-a sunat sa ma intrebe care este starea pacientului si daca este oportun sa-l viziteze".

Directorul de la Elias este de parere ca „riscul ca fostul presedinte sa faca un infarct nu este exclus", mai ales daca decide sa se implice activ in viata politica. In acest moment, Ion Iliescu nu are leziuni care sa-i puna viata in pericol.

Fara vizitatori

Desi afectata de imaginea creata in opinia publica referitoare la cauzele bolii lui Iliescu, conducerea centrala a partidului nu se considera vinovata de suferinta acestuia. Seful PSD, Mircea Geoana, a rostit ieri un „Nu!" sec atunci cind a fost intrebat de jurnalisti daca liderii alesi la Congres se simt culpabili de puseurile de tensiune ale lui Iliescu.

Acesta a recunoscut ca liderii PSD nu l-au putut vizita pe Iliescu la spital pentru ca fostul sef de stat refuza orice contact cu ei. Majoritatea liderilor PSD au aflat abia ieri-dimineata de internare. Cei care au aflat in noaptea de duminica nu au putut lua legatura cu Iliescu pe telefon pentru ca acesta a refuzat sa le raspunda.

Sedinta staff-ului PSD de ieri dimineata a inceput cu o ora intirziere.