Cinematografia balcanica reprezinta un subiect foarte ofertant, care promite sa atraga tot mai mult interesul teoreticienilor si practicienilor din breasla in anii ce vin.
Recent, Marian Tutui, redactor-sef la Arhiva Nationala de Filme - Cinemateca Romana, a devenit doctor in arte cu o teza avand tocmai acest subiect; consistentul sau studiu va deveni - cat mai curand, sper - o carte de referinta.
Si mai recent, am participat la un festival de film european tinut in Skopje; unul dintre evenimentele gazduite de acest festival a fost o masa rotunda intitulata „Balkan(s) Images” (puteti traduce fie „Imagini balcanice”, fie „Imagini ale Balcanilor”) si dedicata aceluiasi subiect.
Stiti, probabil, ce se intampla la astfel de dezbateri: fiecare vorbitor bate campii - cu mai multa sau mai putina gratie - pornind de la aceeasi problema, nimeni nu pare interesat sa traga vreo concluzie sau sa ofere vreo solutie a problemei date, iar la sfarsit toti pleaca multumiti ca au dovedit, din nou, cat de destepti sunt.
Masa rotunda din capitala Macedoniei nu a facut exceptie de la regula. Si totusi...
O dezbatere despre cinematografia balcanica mi se pare nespus de necesara si la noi, asa ca voi incerca sa prezint aici cateva idei preliminare.
Zorii cinematografiei balcanice sunt de gasit, la inceputul secolului trecut, in filmele fratilor Ienache si Milton Manakia, fotografi si operatori pionieri.
Aromani nascuti in Macedonia (unde, in Bitolia, exista de aproape trei decenii un cunoscut festival ce le poarta numele, dedicat directorilor de imagine), ei pot fi considerati primii cineasti balcanici; lor li se datoreaza, de pilda, primul reportaj cinematografic de mari dimensiuni facut in regiune (1911), tratand vizita sultanului Mahomed in Bitolia.
Cum inserturile filmelor lor erau in limba romana si au filmat in Romania obiceiuri si traditii locale, contribuind astfel la tezaurul etnografic autohton, Fratii Manakia au fost revendicati si de cinematografia romaneasca (vezi volumul „Fratii Manakia sau Balcanii miscatori”, semnat de acelasi Marian Tutui si publicat acum trei ani de Arhiva Nationala de Filme).
Pentru foarte multi comentatori vestici, Balcanii nu includ fie Romania si Bulgaria, fie Grecia si Turcia (cu Rumelia, partea ei europeana), fie nici una dintre cele patru tari mentionate (altfel spus, filmele realizate aici nu fac parte din cinematografia balcanica).
Mai precis, filme balcanice sunt socotite cu precadere acele productii cinematografice provenind din tarile fostei Iugoslavii („nucleul dur” al balcanismului, se pare).
Daca pana acum cativa cinematografia balcanica era identificata cu Emir Kusturica si filmele à la Kusturica, succesul ei actual este datorat in primul rand noului cinema romanesc.
In filmele recente ale unor Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Tudor Giurgiu, Catalin Mitulescu, Corneliu Porumboiu si Cristian Nemescu putem descoperi locomotiva care trage dupa ea intreg „Orient Express”-ul balcanic.
