Modificarile aduse deja Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile, precum si alte reglementari ce urmeaza a fi stabilite prin norme de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) vor schimba radical sistemul.

Schimbarile se vor produce insa treptat, Romania aliniindu-se in ritmul propriu la cerintele europene in domeniu. Una dintre cele mai importante masuri va fi unificarea politelor RCA si Carte Verde, astfel incat asigurarea sa aiba valabilitate atat pe teritoriul Romaniei, cat si in Uniunea Europeana.

O astfel de reglementare nu poate fi evitata de nici un stat care se doreste membru UE, cu toate ca pentru numerosii proprietari romani de autovehicule care nu ies niciodata din tara dezavantajele sunt evidente.

O asigurare valabila in Europa Occidentala, unde pentru un accident provocat despagubirile se situeaza la niveluri de cateva ori mai mari decat in Romania, inseamna automat majorarea primelor de asigurare.

Calculele facute initial au aratat ca, pentru a permite stabilirea sumei minime a despagubirii la nivelul din UE, prima medie de asigurare ar trebui sa se situeze la circa 900 euro anual. Suma poate da fiori reci proprietarului obisnuit de Dacie, motiv pentru care majorarea nivelului minim al despagubirilor si al primelor se va face treptat.

Pentru soferii cu putine accidente provocate la activ, vestile sunt mai putin proaste. O alta modificare in sistemul RCA va permite ieftinirea sau scumpirea politei in functie de "cazierul" rutier. Chiar daca proprietarul masinii se va muta de la o societate de asigurari la alta, "cazierul" sau va putea fi urmarit.

Intr-un viitor ceva mai indepartat, in stabilirea primei de asigurare vor conta si criterii ca varsta sau zona geografica. Regula va fi: mai tanar – mai riscant la volan – asigurare mai scumpa, iar asigurarea unei masini din Capitala se va plati mai mult decat, spre exemplu, pentru una dintr-un sat sau oras fara circulatie intensa.

Nici una dintre aceste masuri nu va putea fi pusa, insa, in aplicare pana ce nu se va crea o baza comuna de date intre asiguratori, CSA si Ministerul de Interne. Aceasta ar trebui sa permita nu numai urmarirea cazierului rutier, ci si identificarea masinilor neasigurate. De aproape un an, proiectul avanseaza in pasi de melc. Legislatia mai permite un termen de inca un an.

Sistemul informatic va trebui sa fie adaptat, in vederea interconectarii, nu numai de catre asiguratori, ci si la CSA si politie. In cazul CSA, o parte a finantarii – 800 milioane de euro – va fi asigurata printr-un grant Phare, restul urmand sa fie suportat de catre Comisie. Presedintele CSA, Nicolae Crisan, nu este sigur ca termenul de un an va fi respectat.

"Procedurile Phare sunt destul de greoaie. In momentul de fata, ne aflam in faza de organizare a licitatiilor", spune Crisan. De infiintarea bazei de date este legata si o alta masura: posibilitatea prelungirii automate a contractelor de asigurare (valabile un an).

Politele se vor putea incheia astfel in orice perioada a anului, iar asiguratul care va dori sa isi schimbe compania de asigurari va trebui sa o notifice pe aceasta din urma cu mai multe zile inainte, pentru a nu i se prelungi contractul in acelasi loc.

Masura va reprezenta "inceputul sfarsitului" pentru campaniile RCA de la finele anului, perioada in care se incheie acum aproape toate politele obligatorii si in care asiguratorii se bat pentru clienti, aruncand in piata premii sau reduceri mascate de tarife.

Pana in 2006, va trebui infiintat si un birou de informare, unde partile vatamate intr-un accident auto sa poata gasi informatiile necesare identificarii societatii de asigurare care a asigurat vehiculul "vinovat".

In plus, la acelasi termen, partile vatamate ar trebui sa poata apela la un birou de compensare, in cazul in care societatea de asigurari nu a platit la timp compensatiile pentru daune.

Pentru asiguratorii romani care vor sa practice RCA, conditiile se vor inaspri si mai mult in anii urmatori. Pana la data aderarii, acestia va trebui sa deschida reprezentante pentru daune in celelalte state membre ale Uniunii Europene, reprezentante care sa fie responsabile pentru administrarea si stabilirea daunelor in statul membru in care au resedinta.

O "portita" pentru companiile care nu vor gasi resursele financiare necesare deschiderii unor astfel de reprezentante consta in permisiunea acordata unei entitati de a reprezenta mai multe societati de asigurare.

In timp insa, pentru asiguratorii mici va fi tot mai dificil sa reziste intr-o piata cu cerinte din ce in ce mai mari si cu o concurenta care se va dubla o data cu permisiunea ce va fi acordata asiguratilor romani de a incheia polite la companii din celelalte tari membre ale Uniunii Europene.

Evolutia Incasarilor din RCA

Primele brute incasate de societatile de asigurari din politele obligatorii de raspundere civila auto au crescut constant, anul trecut depasind pragul de 100 milioane de euro.

Schimbari in sistemul RCA

• Intr-o prima etapa (pana anul viitor), societatile de asigurari, impreuna cu CSA si Politia, va trebui sa creeze o baza de date comuna cu toate autovehiculele aflate in circulatie si cu situatia asigurarilor obligatorii incheiate pentru acestea

• Asigurarile RCA si Carte Verde se vor unifica, politele urmand sa aiba acoperire atat in tara, cat si in UE

• Primele de asigurare se vor majora treptat, pe masura ce vor creste si limitele de raspundere

• Sistemul bonus-malus va scumpi sau va ieftini asigurarea in functie de cazierul rutier al soferului. Alte diferentieri se vor putea face in functie de vechimea autovehiculului, de varsta soferului sau de zona.

• Valabilitatea politelor se va putea prelungi automat la expirarea unui an. Asigurarea va putea fi incheiata in orice parte a anului, urmand sa dispara "campaniile" din decembrie.

Oana Osman