12 morti intr-un atac cu bomba la Bagdad

de     BBC
Luni, 14 iunie 2004, 0:00


Un comandant al politiei din Bagdad afirma ca explozia s-a petrecut chiar cand patrulele irakiene incercau sa prinda un atacator sinucigas langa o baza militara americana.

Anterior, un oficial de rang inalt de la ministerul educatiei fusese asasinat prin impuscare in fata casei sale din vestul Bagdadului.

Duminica a fost o zi haotica incepand de dimineata, cand sediul central al armatei americane a fost lovit de o racheta. Nu exista relatari ca s-ar fi inregistrat victime.

Dar, potrivit unui purtator de cuvant al armatei americane, au fost multe victime dupa explozia produsa de masina capcana in sud-estul Bagdadului- cel putin 12 persoane.

Au fost, de asemenea, lovite masini de politie si masini ale civililor.

Mesaj amenintator

Cu doar cateva ore inainte avusese loc atacul asupra oficialului de la ministerul educatiei, Kamal Jarrah.

In varsta de 63 de ani, el a murit la spital la putin timp dupa ce fusese impuscat.

Asasinarea sa survine celei a adjunctului ministrului de externe.

Bassam Qubba a fost si el ucis pe cand isi parasea biroul din districtul al-Azimiya.

Cu cateva zile mai inainte, adjunctul ministrului sanatatii a fost tinta unei tentative de asasinat.

La randul sau, seful granicerilor irakieni, generalul Hussein Mustapha, a anuntat ca a scapat ca prin minune dintr-o ambuscada sambata seara.

Mesajul atentatorilor este limpede: toti cei care lucreaza pentru actualul guvern interimar sunt tinte si vietile le sunt in pericol, transmite corespondentul BBC.


















42 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri