Campaniile promotionale dubleaza vanzarile firmelor

de Cristina Cuncea     Adevarul
Luni, 28 iunie 2004, 0:00


Peste 40 de campanii promotionale se deruleaza in acest moment pe micile ecrane, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut cand numarul promotiilor era de doar 20.

Fie ca este vorba de o promotie pentru bere, vopsea, cafea sau produse electronice si electrocasnice, obiectivele acesteia sunt de a informa, de a convinge sau de reaminti oamenilor ce inseamna acel produs si de ce ar trebui sa-l cumpere pe acela si nu unul de la o firma concurenta.

Efectele campaniilor promotionale se masoara in numar de clienti atrasi, fiind luat in calcul procentul cu care au crescut vanzarile produsului respectiv. "Publicitatea are clar o influenta asupra vanzarilor. Pe termen scurt, vanzarile cresc.

Cresc cu 25 la suta, se dubleaza sau se tripleaza, dar cel mai important este ca acest procent trebuie sa corespunda cu obiectivele respectivei campanii promotionale", ne-a declarat Doina Pop, director de PR al companiei Panasonic Romania. Firma Panasonic a dezvoltat o campanie de promovare a unui cuptor de paine.

Prin campanie s-a urmarit informarea consumatorilor despre lansarea unui nou produs si convingerea consumatorilor ca oferta Panasonic este cea mai buna din punct de vedere al raportului pret calitate. "Pe termen scurt, campania a avut succes, astfel ca cererea pentru acest produs este in continua crestere, iar vanzarile s-au dublat", ne-a mai spus Doina Pop.

Cunoscuta campanie promotionala la cafeaua solubila Nescafe, cu jovialul Wake Up Man intruchipat de un barbat de culoare imbracat in rosu, a adus vanzari cu 60 la suta mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Pe parcursul celor 11 saptamani de campanie, 650.000 de persoane au intrat in promotie, peste 350.

000 de plicuri participand la tragerea la sorti finala pentru desemnarea marelui castigator a 100.000 de dolari", explica Liviu Irimia, Brand Manager Nescafe. Toti consumatorii trebuiau sa trimita o folie de aluminiu de la orice cutie de Nescafe Classic sau Nescafe Brasero sau 15 pliculete goale de Nescafe Classic si Brasero.

Si compania Qadrant Amroq Beverages, imbuteliatorul autorizat al bauturilor racoritoare Pepsi, Prigat, Lipton Ice Tea si al apei minerale Perla in Romania si Republica Moldova, a inregistrat o crestere a vanzarilor pe primul trimestru cu 43 la suta raportat la perioada similara din 2003.

"Promotiile derulate de noi in aceasta perioada au fost cea cu Pepsi-Perla (la fiecare sticla de 2 litri de Pepsi cumparata primeai si o sticla de 1 litru jumatate de apa minerala Perla) si Pepsi de Paste", ne-au declarat reprezentantii companiei americane. Si cum a venit vara, era si normal ca un numar impresionant de promotii sa fie focalizate pe bere.

"Anul trecut am lansat campania "Bergenbier sare cu banul". In timpul campaniei, vanzarile s-au dublat fata de perioada similara a anului 2002, iar dupa campanie nivelul vanzarilor a fost constant cu 60-70 la suta mai mare in raport cu un an in urma", ne-a declarat Mihai Albu, directorul general al Interbrew Romania.

Campania a fost reluata si in acest an, iar pana acum, la doua saptamani de la incepere, vanzarile au crescut cu aproximativ 25 la suta, fata de perioada similara a anului trecut. Chiar in conditiile in care vremea nu prea a tinut cu vanzatorii de bere sau racoritoare.

"Poti face cea mai mare promotie, daca cel mai mare promotor de vanzari - soarele - nu este acolo unde trebuie, dar lucrurile merg bine fata de anul 2002", a mai precizat Albu.

Compania Nestle Romania si-a propus la inceputul campaniei promotionale la napolitanele Joe - cu baiatul care intra intr-un magazin si plateste hainele cumparate cu trei etichete de napolitane- o crestere a vanzarilor cu 25 la suta. "Promotia a avut un puternic efect asupra romanilor. Faptul ca poti sa castigi 1.

000 de dolari daca trimiti 3 ambalaje de la orice produs Joe a adus vanzari semnificativ mai mari decat am previzionat la inceputul campaniei", ne-a declarat si Angela Dinu, reprezentanta fabricii Joe din Timisoara.


















799 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version