Toti cei cu care am stat ieri de vorba sint iritati de cresterea preturilor, iar majoritatea se asteapta la scumpiri in lant, fiind ingroziti ca nu se vor mai putea descurca la iarna.

Ieri, in zona Piata Domenii din Bucuresti, oamenii se temeau chiar sa-si dea numele (sub motiv ca locurile de munca au legatura cu institutiile statului si “ar putea avea probleme”), dar ne-au aratat, cu date si cifre, ca nici acum nu o duc prea bine.

In timp ce membrii familiilor fara copii sustin ca achita intii facturile, parintii au o ordine clara: pun pe primul loc cheltuielile pentru cei mici.

“Ma las pe mine si-i iau copilului ce-i place”

Ileana D., 38 de ani, locuieste intr-o casa cu trei camere din Pantelimon, impreuna cu sotul si fetita lor, care trece in clasa a doua. Spune ca se descurca greu cu banii. “Eu am 6-7 milioane de lei, sotul 4-5 milioane de lei. Lumina ne costa cam 500.000 de lei, telefonul cam 600.000-700.000 de lei pe luna, masina pe putin 2,8 milioane de lei, iar de incalzit ne incalzim cu lemne.

Copilul e pe primul plan, cheltuim trei milioane pe putin, pe luna. Ma las pe mine si ii iau ei ce-i place. Prefer sa maninc eu un covrig ca sa-i iau ei inghetata. Numai coronita m-a costat 150.000 de lei, iar pe ochelari am dat 1,5 milioane de lei”.

“Intii copiii, apoi facturile”

Vasile Daniel , 29 de ani, tatal a doi copii de 3, respectiv 4 ani: “Eu si sotia nu avem un venit stabil, variaza de la 5 la 7 milioane de lei. Stam la casa, gazele ne-au venit 900.000 de lei, lumina - peste un milion, ca avem pamint si instalatie electrica de udat gradina.

Traiul e foarte greu. Acum ne mai descurcam, dar la iarna va fi foarte greu. Sar toate preturile daca se scumpesc benzina, curentul si gazele. Prioritatile noastre? Normal ca prima o reprezinta copiii, apoi facturile, apoi mincarea...”.

“Noroc ca ma ajuta mama”

Gabriela L. (29 de ani) lucreaza in publicitate, dar spune ca nu s-ar descurca fara ajutorul mamei, desi impreuna cu sotul are 16 milioane de lei. “Stam cu chirie, la bloc. Chiria e doua milioane, intretinerea 1,5 milioane, telefonul - 900.000 de lei, lumina - 400.000 de lei, 800.000 pe saptamina ne costa masina. Ne costa zilnic 100.

000 de lei numai piinea, tigarile si apa pe care le luam acasa, la serviciu fiecare mai cheltuieste cam 100.000 lei pe zi. Noroc ca mama imi trimite pachet in fiecare simbata”.

“Preturile se aliniaza la UE, salariile - nu”

C.L., 49 de ani, cu fiica, eleva de liceu: “Avem 30 de milioane de lei (sotul este ofiter, iar eu pensionara MApN). Ne descurcam, dar nu putem pune nimic deoparte. Ne afecteaza tot ce se scumpeste. Nu e normal; se aliniaza doar preturile la nivelul celor de afara, salariile ramin la fel, nu ca in UE, ci mult mai mici.

Pentru un apartament cu doua camere, platim intretinere - in medie - doua milioane de lei, lumina - 700.000-800.000 de lei, iar telefonul - 1,5 milioane de lei. Prioritati: facturile si meditatiile fetei, care ne costa citeva milioane. Citeva milioane cheltuim si pe mincare. Mai platim si masina, care e cumparata in leasing”.

“De ce ne pedepsesc cu veniturile astea mici?”

Radu Ana, Ploiesti, pensionara: “Este foarte greu, abia re-zistam acum, la limita. Traim din pensia sotului, 2,7 milioane de lei.

Numai curentul e 350.000 de lei, gazele (la casa) - acum vara platim cam 200.000-300.000 de lei, iar la telefon am renuntat. Multa lume e in situatia asta”.

D.S. (56 de ani) - are o pensie medicala de 1,9 milioane de lei si, lucrind, isi completeaza veniturile cu inca doua milioane de lei. Sotul sau are pensie de 2,3 milioane de lei.

“Stam la casa, avem doua camere, si factura de gaze iarna e mai mare decit pensia mea, ajunge la 3 milioane de lei. Mai platim 250.000 lei pe telefon, 600.000 lei lumina, apa 200.000, dar am nevoie de 600.000-700.000 de lei pe luna pentru medicamente.

De ce ne pedepsesc cu veniturile astea asa mici?” Acum, vara, ne afecteaza, dar la iarna va fi o tragedie, imi e teama sa ma si gindesc”.

Calendarul urca preturile

Incepind cu luna iulie, cresc accizele la carburanti, tigari si bauturi alcoolice, potrivit termenelor stabilite in calendarul de aderare la UE. Tarifele la energie termica si electrica se majoreaza ca efect al intelegerilor parafate cu Fondul Monetar International, care completeaza programul de aderare la UE.

litrul de benzina cu plumb se scumpeste cu 450 de lei, iar cel de benzina fara plumb cu 350 de lei

litrul de motorina se scumpeste cu 1.000 de lei

tariful la energie termica se mareste cu 7,8%

tariful la gaze naturale creste cu 5%

bauturile spirtoase se scumpesc, in medie, cu 50%. (M.B., L.M.)

Bostina: “Firmele isi vor introduce cheltuielile in pret”

“Scumpirile de la inceputul acestei veri ar putea avea ca efect si posibile cresteri ale preturilor la alte produse, ceea ce ar putea duce la o crestere a ei”, ne-a declarat profesorul Constantin Bostina, presedintele Asociatiei pentru Studii si Prognoze Economico-Sociale (ASPES).

Este de asteptat, spune Bostina, ca firmele, silite sa majoreze cheltuielile, sa incerce sa-si acopere costurile prin marirea preturilor la produsele pe care le fabrica.

“Noi nu avem o economie functionala de piata si se vede clar acest lucru la firmele care nu rezista celor mai usoare influente din exterior, cum ar fi cresterea preturilor la carburanti sau a tarifelor la energie electrica”, a adaugat Bostina. (L.M.)

Productia de alcool, intre faliment si piata neagra

Majorarea accizelor la alcool, de la 150 euro pe hectolitru la 280 euro, va duce la scaderea productiei, falimente si extinderea pietei negre, sustin reprezentantii GARANT, patronatul de ramura. Acesta afirma ca productia legala de alcool pur s-a redus in primul trimestru la 113.000 hectolitri, fata de 192.633 hectolitri in perioada similara a anului trecut.

"Majorarea cu 87% a accizelor la alcool, de la 1 iulie, va genera o pierdere calculata la bugetul de stat de 100 milioane euro in al doilea semestru", estimeaza patronatul. Cresterea fiscalitatii fara inasprirea masurilor de combatere a evaziunii fiscale nu va duce decit la extinderea pietei negre, care va ajunge, conform spuselor GARANT, la peste 80% in acest an.