Publicarea in Ziua a rezultatelor partiale ale sondajului secret facut de IRSOP, care a dus la scandalul dintre presedinte si primul ministru, dovedeste un lucru paradoxal: cariera politica a lui Ion Iliescu s-a bazat pe mistificarea opiniei publice. Performanta iesita din comun se datoreaza unei combinatii de factori.

Cei mai influenti au fost capacitatea lui Iliescu de a trezi increderea maselor si dificultatea unor largi grupuri de a intelege ce s-a petrecut cu natiunea romana in ultimii 15 ani. Precum orice alta perioada, epoca Iliescu va fi judecata de posteritate altfel decat in sondajele de opinie.

Standarde variate si criterii complexe vor fi luate in considerare de istorici, politologi, sociologi, economisti etc. Indiferent de criterii, Iliescu va ramane cel mai important si influent politician al postcomunismului. Ramane de vazut ce va fi in perioada post-Iliescu. Cum actualul locatar de la Cotroceni nu mai are sanse de a redeveni presedinte, influenta sa va fi modesta.

Chiar daca Iliescu va redeveni presedintele celui mai puternic partid, daca PSD va trece din nou in opozitie, vom asista la un revizionism istoric de natura a reda masura exacta si valoarea reala ale acestei personalitati politice.

"Urma scapa turma" este axioma unui joc de copii, dar si explicatia pentru care performanta lui Iliescu din ultimul mandat a dus la stergerea partiala din memoria colectiva a meritelor negative din perioada 1989-1996, precum si a unora din ispravile sale ca lider al PDSR-ului din opozitie.

Majoritatea meritelor si contributiilor atribuite de subiectii cercetarii lui Iliescu distorsioneaza cariera si faptele personajului, remarcat multa vreme exact in sens contrar (relatii bune cu SUA - 89%; apropierea de UE - 85%; intrarea Romaniei in NATO - 84%; libertatea oamenilor de a spune ce gandesc - 81%; inlaturarea comunismului - 68%; restituirea catre fostii proprietari a bunurilor

confiscate - 65%; trecerea la economia de piata - 60%; relatii bune cu Regele Mihai - 55%).

Condamnarea cu furie proletara a SUA si NATO in timpul razboiului din Kosovo, sloganul FSN-ist "Nu ne vindem tara", blocarea prin mijloace diverse a restituirii proprietatilor (Iliescu este favoritul asociatiilor fostilor chiriasi, care lupta contra restituirii), mentinerea in structurile de putere a fostilor nomenclaturisti, securisti, judecatori, diplomati, blocarea privatizarii si a

investitiilor straine, umilirea vreme de mai multi ani a Regelui Mihai de catre guvernele supuse lui Iliescu - sunt fapte notorii, care pot fi documentate de catre oricine si contrazic atribuirea de merite cuiva care a fost multa vreme exponentul punctelor de vedere contrarii.

Modul in care Iliescu si oamenii sai s-au raportat la aceste chestiuni a tinut Romania pe loc si a intarziat modernizarea, democratizarea, cresterea potentialului economic al tarii si realizarea prosperitatii populatiei. Cine are insa fair-play trebuie sa recunoasca: Iliescu s-a schimbat in bine dupa 2000.

Toate reies din importanta carte de interviuri facuta de politologul american de origine romana, Vladimir Tismaneanu, cu presedintele Iliescu ("Marele soc din finalul unui secol scurt"). Anti-iliescienii dogmatici si-ar fi dorit probabil sa asiste la o executie in public a unui om de a carui schimbare a depins si schimbarea politicii oficiale.

Modul in care judeca opinia publica este adesea lipsit de logica.

Iliescu se bucura inca de increderea majoritatii, in ciuda faptului ca 38% dintre cetateni cred ca principala lui slabiciune a fost ca "nu s-a implicat destul in combaterea coruptiei, fiind prea ingaduitor", iar 93% cred ca liderii PSD au folosit puterea ca sa se imbogateasca, 85% cred ca PSD e plin de corupti, iar 71% cred ca partidul de guvernamant a favorizat intinderea coruptiei in tara.

Se poate demonstra cu instrumente analitice pline de acuratete ca liderii partidului care au comis actele de coruptie au fost selectati si promovati in functiile din partid si din stat tocmai de catre Iliescu.

In lupta sa inversunata pentru cucerirea puterii de la Ceausescu, in pastrarea puterii fata de adversarii din partidele istorice, in efortul sau de a reveni la putere dupa categorica infrangere in fata Conventiei Democratice si a candidatului aceleia (Emil Constantinescu), Iliescu a fost un as. Cine ii neaga calitatile de politician este ori partizan, ori nu isi poate depasi ura si resentimentele.

Iliescu habar nu avea insa ce inseamna democratia si politica democratica. A invatat tarziu si cu greutate. Totusi, a invatat. Altminteri nu s-ar fi suparat pe cei din PSD, care tot nu stiu cu ce se mananca democratia si ce inseamna a lucra in interes public.

La fel precum PSD, Iliescu traieste de multi ani intr-o partiala deconectare de la Romania reala. Sondajul IRSOP i-a aratat ce crede opinia publica despre PSD-ul pe care il va conduce dupa alegeri. Despre toate acestea scriu analistii si ziaristii din ianuarie 1990 incoace.

Mi-amintesc ca una dintre consilierele prezidentiale scria o scrisoare deschisa la Ziua, sustinand ca deformez realitatea si dezinformez opinia publica. Din pacate pentru ei, actualii guvernanti nu pot trimite scrisori de protest catre milioanele de cetateni ai acestei tari, care au redescoperit, la fel ca in 1996, adevarul despre cei de la putere.

Iar acestia ii vor sanctiona dur in noiembrie 2004. Iliescu este obsedat de modul cum va ramane in istorie. De aceea, a facut mari eforturi pentru a sterge cu buretele raul comis inainte de 1996. Electoratul pare a fi uitat toate acestea si pare a-l fi iertat.

Desi Constantinescu a uitat sa-l intrebe in 1996 daca crede in Judecata de Apoi, Iliescu nu poate scapa de ea si va fi judecat pentru toate relele si pentru binele facut. Faptul ca inca mai crede in PSD va atarna greu.

Ion Iliescu poate fi liderul propriului sau partid doar cand acesta intra in opozitie. Este o viclenie a istoriei, cum ar spune Hegel.