Farame (IV)

de Octavian Paler     Cotidianul
Vineri, 6 august 2004, 0:00


26. Le multumesc cu recunostinta tuturor celor care ne-au fost alaturi, cu o vorba buna, fiului meu si mie, in deruta sufleteasca provocata de moartea sotiei mele, Maria Paler. Cuvintele lor ne-au ajutat sa fim mai putin singuri in fata fatalitatii.
Am si o nedumerire. Sotia mea si-a petrecut toti anii de munca, inainte ca bolile s-o frustreze de acest drept, ca redactor la emisiunile pentru copii de la Radiodifuziunea romana.

Gresesc, oare, socotind ca bunacuviinta ar fi cerut Radioului sa-si aduca aminte, fie si formal, ca au trecut si altii, inaintea d-lui Seuleanu, pe coridoarele sale? Si ca memoria unei institutii nu e utila doar pentru a face trafic cu ea?
27. Dupa o noapte ploioasa, vremea e azi mai ingaduitoare. Vara a intrat intr-o faza noua, se pare, mai putin agresiva.
28. Niciodata nu intelegem la timp avertismentul din expresia „prea tarziu“, atat de des intalnita prin regrete.
29. Nu stiu ce sa cred despre cei care se considera „impliniti“. Au avut pretentii prea mici de la ei, s-au hranit cu iluzii „accesibile“? Ori nu percep diferenta dintre „ratare“ si „esecuri“? De fapt, marii ratati nu s-au multumit cu idealuri accesibile.

Michelangelo visa sa sculpteze muntii! De aceea nu voi indrazni niciodata sa ma consider un ratat. Ceea ce pot pretinde e ca am in urma mea niste esecuri.
30. Ma descumpaneste grav orice ma obliga sa constat ca logica nu-mi mai e de folos. Nu-mi dau seama ce pot pune in loc.
31. Documentar la „Discovery“ despre politia secreta nazista, Gestapo. Si ce concluzie trage comentatorul dupa ce rasfoieste sute de dosare, din arhiva cu „turnatori“? Ca nu sistemul manipula indivizii care dadeau „informari“, ci acestia manipulau sistemul! Se foloseau de politia secreta pentru a-si regla conturile cu cei pe care ii „turnau“.

Poate ca in orice istorie opresiva victimele sfarsesc prin a face victime.
32. Mi-a fost de folos faptul ca mi-am petrecut anii studentiei intr-o mahala. Intr-o periferie a periferiei, de fapt, caci strada Tufelor se gasea la marginea cartierului Ferentari, dincolo de bariera administrativa a Bucurestiului. Ne numaram printre cei de dincolo de „Bacchus“, cum se chema groapa de vreo zece metri latime unde, dupa fiecare ploaie, se forma o mare balta noroioasa.

Ceea ce ne obliga sa mergem cu pantofii in mana si cu pantalonii suflecati, pana treceam de balta. Apoi, ne spalam pe picioare la o cismea, ne incaltam si ne indreptam in tinuta civilizata spre tramvai. Cum am povestit in ultima mea carte, „Autoportret intr-o oglinda sparta“, lumea mahalalei nu era compusa din „mahalagii“.

Am uitat sa precizez, insa, ca, in acei ani, am avut prilejul sa verific atmosfera din romanele lui G.M. Zamfirescu. Si m-am convins ca mahalaua clasica, administrativa, are farmecul ei, pitorescul ei, omenescul ei. Mahalaua adevarata unde ploile formeaza, poate, si azi, balti pe care plutesc gunoaiele, e calomniata cand e confundata cu mahalaua din politica.

Mahalagismul tine nu de periferia orasului, ci de periferia moravurilor.
33. Traim, categoric, o epoca interesanta. Din nenorocire, e prea interesanta.


















51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi