Operatorul de telefonie mobila Zapp a lansat un nou model de telefon: Z110.

Celularul are dimensiunile 97 mm x 44 mm x 18 mm si o greutate de 90 de grame, cu tot cu acumulator. Ecranul este iluminat cu leduri de culoare albastra, are 128 x 64 pixeli si poate afisa pana la 5 randuri de text a cate 16 caractere.

In plus, terminalul Z110 are o agenda in care incap 200 de locatii, fiecare putand inregistra cate 3 numere de telefon si o adresa de e-mail. Gama de functii suplimentare include un calculator, un calendar, cronometru, alarma, ora pe glob, apelare rapida, alerta prin vibratii, tonuri distinctive pentru diversi apelanti si jocuri.

Bateria Litiu-Ion ofera un timp de convorbire de pana la 150 de minute si un timp de standby de pana la 180 de ore. Telefonul are incorporat un modem de mare viteza pentru navigarea pe Internet.