Aproape concomitent, in cadrul a doua conferinte de presa - ale PUR si PNL -, purtatorii de cuvant ale celor doua partide au anuntat, triumfalist, cateva „achizitii“ din cealalta tabara. Umanistii s-au laudat cu deputatul liberal Dorin Popescu. Acesta, nemaiprinzand un loc eligibil pe listele Aliantei D.A. la Bistrita, se pare ca are mai multe sperante sa ramana deputat pe filiera PUR.

Daniela Popa, seful cancelariei presedintelui PUR, a adaugat ca la partid s-au primit semnale din partea unor consilieri judeteni si a altor alesi locali ai Aliantei PNL-PD ca ar dori sa treaca la umanisti. Liderii PNL au fost luati prin surprindere, nestiind, pana la ora anuntului facut de PUR, ca au un deputat in minus.

Liberalii s-au „imbogatit“ insa cu presedintele filialei PUR a sectorului 6 (Liliana Toia), cu jumatate dintre membrii Biroului de conducere a filialei si cu un numar neprecizat de simpli membri din filiala. Vicepresedintele PNL Eugen Nicolaescu a mai precizat ca sunt in curs de desfasurare tratative avansate cu alti lideri si alesi locali ai PUR din tara, pentru trecerea la PNL.

PUR a reactionat, ieri, pentru a diminua efectul pierderii, informand ca Liliana Troia urma sa fie schimbata din functia de sef al filialei PUR sector 6, din cauza slabelor rezultate la locale. Celei plecate i s-a mai transmis „sa returneze PUR baza de date cu care a plecat din partid“.

Nu este exclus ca problemele ce tin de preluarea umanistilor nemultumiti de alierea cu PSD sa constituie unul dintre obiectivele principale ale „expeditiei“ in tara a unei comisii liberale, condusa de Calin Popescu Tariceanu.

Aceasta are, oficial, misiunea de a impulsiona in teritoriu pregatirea pentru campania electorala si depistarea de cadre pentru viitoarea administratie centrala si locala. In alta ordine de idei, la liberali a revenit George Serban (deputat in legislatura 1996-2000), dupa o „aventura“ de un an la Actiunea Populara.

Daca liberalii par sa isi fi trimis oameni in teritoriu pentru a discuta cu nemultumitii din PUR, de partea cealalta a Aliantei, dinspre PD, semnalul transmis a fost mai radical. Presedintele democrat, Traian Basescu, a insistat, ieri, sa spuna ca PD nu va accepta nici un fel de negocieri pentru trecerea reprezentantilor PUR la PD.

„Declaratia mea este ca nu acceptam nici un fel de negociere. Cine nu vrea sa mearga in PSD are deschise portile PD neconditionat. PD nu are nimic de negociat“, a transmis ferm Basescu.

Cotidianul - 9 septembrie 2004