Dezertorii din PD, sedusi si abandonati de PSD

de Mircea Marian     Adevarul
Luni, 13 septembrie 2004, 0:00


Dupa ce s-a folosit de ei pentru a incerca dizolvarea Partidului Democrat, la alegerile interne, PSD i-a abandonat pe aproape toti transfugii din partidul lui Traian Basescu si i-a lasat fara macar un loc de parlamentar.

In prealegeri, cea mai spectaculoasa infrangere a suferit-o ministrul delegat Bogdan Niculescu-Duvaz - fost vicepresedinte al PD - care a candidat la Bucuresti si a obtinut un jalnic loc 13, plasandu-se in urma unor nulitati precum Catalin Stochita, Manolache Valeriu sau Rodica Nassar.

Fostul ministru al protectiei sociale, Elena Dumitru - autoare a motiunii cu care Traian Basescu a castigat, in 2001, presedintia PD - s-a situat, tot la prealegerile din PSD de la Bucuresti, abia pe locul 17. Prietenul lui Duvaz, Alexandru Sassu, a reusit ca, la prealegerile din circumscriptia Timis, sa ocupe locul 12, fiind situat mai prost chiar decat Hildegard Puwak.

Votul din interiorul partidului de guvernamant i-a plasat pe pozitii neeligibile si pe Cristian Dumitrescu, fost vicepresedinte al PD, precum si pe actualii parlamentari Dan Ionescu, Sorin Vornicu, Ion Vela si Ioan Cristolovean. A pierdut in competitia din PSD si Ilie Stefan, fost senator PD in perioada 1996-2000, iar actualmente secretar de stat in Ministerul de Interne.

Alti doi deputati alesi pe listele PD, dar care ulterior au trecut la PSD, Mihai Baciu sI Sandu Alecu, nici macar nu se regaseau pe lista cu rezultatele finale ale prealegerilor. Cat despre fosta speranta a PD, din perioada conducerii lui Petre Roman, Simona Marinescu, aceasta a preferat sa se exileze la Bagdad decat sa mai incerce sa promoveze in interiorul actualului partid de guvernamant.

De pe lunga lista a celor care au fugit de la Traian Basescu la Adrian Nastase, singurul care va ajunge parlamentar in 2004 este, aparent surprinzator, Mihai Darie, cel pe care Traian Basescu il definea, aproape cu simpatie, "un securist de treaba".

Fost ofiter de securitate in cadrul directiei de informatii externe, pana la fuga lui Mihai Pacepa, Darie a ajuns dupa Revolutie un prosper om de afaceri si membru marcant al PD. In 2003, el a parasit acest partid si imediat a fost numit consilier personal al premierului Adrian Nastase.

La alegerile interne din PSD, el a castigat locul 1 pe listele de senatori, in judetul Botosani, ajungand pe o pozitie care, timp de opt ani, i-a apartinut lui Octav Cozmanca. In perioada 2001-2004, cand Adrian Nastase si-a propus dizolvarea Partidului Democrat, transfugii din acest partid au fost primiti cu bratele deschise.

Primii dezertori, Simona Marinescu sI Cristian Dumitrescu, au devenit instantaneu membri ai Consiliului National al PSD. Senatorului Cristolovean i s-a oferit conducerea unui mare combinat din Brasov, Sassu a ajuns vicelider al grupului PSD din Camera Deputatilor, iar Duvaz a fost, pentru o vreme, purtator de cuvant al partidului de guvernamant.

Dincolo de faptul ca le-a oferit aceste posturi, PSD nu i-a acceptat niciodata pe fostii dusmani din 1991, cand Petre Roman si Ion Iliescu s-au separat. Un semnal ca, la primul hop, PSD ii va arunca peste bord fara nici o remuscare a fost la alegerile locale, cand Niculescu Duvaz a fost scos, fara nici un avertisment, din competitia pentru Primaria Capitalei.



















45 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică