Firmele parlamentarilor PSD au datorii de sute de miliarde de lei

de Simona Zburlea     Realitatea Romaneasca
Miercuri, 15 septembrie 2004, 0:00


In loc sa adopte legi pentru reducerea arieratelor si pentru intarirea disciplinei financiare, parlamentarii sunt in topul datornicilor fata de bugetul de stat. Iar datoriile acestora inseamna peste 102.000 de miliarde de lei.

Un "top" al datornicilor realizat de Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) arata o serie de nume sonore de ocupanti ai fotoliilor parlamentare ale caror firme beneficiaza de bunavointa Ministerului Finantelor.
Cateva exemple in acest sens sunt parlamentarii PSD de Calarasi, care s-au asociat in cateva firme care apar pe listele marilor datornici. Iosif Armas si Doru Ioan Taracila sunt actionari la firma Argirom International SA.

Potrivit declaratiei de avere, Doru Ioan Taracila detine actiuni in valoare de 480 de milioane de lei la firma Argirom International, care figureaza cu datorii de 10,1 miliarde de lei din neplata TVA.

Senatorul in cauza pare a fi abonatul listelor cu datornici, o alta firma la care este actionar - Agrozootehnica Pietroiu SA - datorand statului peste 500 de milioane de lei din impozitele pe salarii.
Pe lista UNPR apare si deputatul PSD de Valcea Nicu Spiridon, actionar la SC Bere Alutus SA, care a beneficiat de inlesniri la plata datoriilor pentru cele 154 de miliarde de lei. Un alt parlamentar prezent in topul datornicilor este deputatul PSD de Brasov Constantin Nita, care detine 95% din societatea Paneti SRL.

Firma careia i-au fost acordate inlesniri la plata pentru cele 200 de milioane datorie. Senatorul PSD de Buzau Constantin Toma se pare ca a convins statul roman de bonitatea firmei la care este actionar in momentul in care a beneficiat de inlesniri la plata pentru datoriile de aproape doua miliarde de lei ale firmei SC Grup Romet SA Buzau.

O alta firma a aceluiasi deputat este societatea Turex, care nu si-a achitat impozitul pe salarii in valoare de peste 73 de milioane de lei.

Firmele datoare ar trebui desfiintate

Potrivit presedintelui UNPR, Marian Milut (foto), firmele care au datorii catre bugetul de stat ar trebui desfiintate in momentul in care se va semna si capitolul "Concurenta".
"Guvernul Romaniei nu are nici un interes sa incheie capitolul «Concurenta» atat timp cat marii datornici se afla si pe listele celor mai mari contribuabili la bugetele de campanie electorala.

Cu ajutoare de stat de 1,8 miliarde de euro pentru 2004, cu monopoluri de stat in cateva dintre cele mai importante domenii, Romania nu va reusi sa adopte cererile UE in acest domeniu", mai spune Milut.

Aproape 26.000 de miliarde provin din inlesniri la plata

Totalul datoriilor catre stat se cifreaza la peste 102.000 de miliarde, dintre care 57.000 de miliarde apartin companiilor mari. Restul datoriilor, respectiv 45.274 de miliarde, sunt ale firmelor mici si mijlocii. Pentru firmele mari, din totalul datoriilor, inlesnirile la plata se ridica la 16.712 miliarde de lei, iar restantele acumulate din neplata impozitului pe profit.

In ceea ce priveste "micii" datornici, prin inlesnirile la plata s-au strans pana acum doar 9.240 de miliarde.



















104 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri