Cornel Nistorescu

TVRPSD

de Cornel Nistorescu     Evenimentul Zilei
Luni, 20 septembrie 2004, 0:00


Noul PSD-Generatia TSD-Uniunea PSD+PUR este singura capabila sa duca mai departe progresele. Juniorii sint hotariti sa-i sprijine pe seniori. Ca din spuma marii, pe finalul congresului TSD, apare Adrian Nastase. Trambalat prin atitea intruniri de promovare a candidaturii, Nastase vorbeste despre majorarea pensiilor. Efectul comic plin de nuante dramatice continua.

Sub privirea blinda a lui Valer Dorneanu, generalul propozitiilor intr-o ureche, Mircea Chelaru (cel descoperit de Emil Constantinescu pentru a ridiculiza Marele Stat Major) zice si el doua de-un leu. Spre finalul stirii izbutim sa aflam ca, in cursul urmatoarelor zile, PUNR va decide daca va participa la alegeri alaturi de PSD-Iliescu-Nastase.

Cam acesta a fost sumarul Jurnalului de la TVR de simbata, 18 septembrie 2004. Numai un anume spirit non-PSD m-a facut sa scap din vedere si o stire ce va ramine adinc infipta in memoria (urechile, sufletul, mintea etc.) comunei Girbovi. Adrian Nastase, grijuliul si saracul de el, a poposit in comuna pentru a afla care mai sint nevoile si problemele taranilor din Girbovi.

Pe strazile comunei, Adrian Nastase se purta de parca era intr-o simbata seara la Discoteca “Vox Maris”. Poza la camerele de luat vederi si la amaritii de tarani din Baragan, implicati fara voie intr-un spectacol electoral de prost gust.

Un taran (fruntas, desi s-ar putea spune la fel de bine si afumat), pentru a face si el o declaratie demna de interesul premierului, se chinuia sa spuna doua vorbe despre medicamente. Dar nu stia ce. Ca sint scumpe, ca nu sint sau ca farmacista e plecata.

De indata, TVR ni l-a adus in fata camerelor de luat vederi pe distribuitorul Brinzan, mai nou pe postul de sot al Danei Razboiu si din cind in cind de ministru al sanatatii. Si ce credeti ca a facut Ovidiu Brinzan? Mare brinza! A zis ca ia masuri. Si cu asta spectacolul de simbata seara, montat de TVR pentru a ne oferi un Adrian Nastase cu fundita electorala, s-a terminat.

Poporul roman, pe banii sai, a fost si siluit intelectual, si silit de TVR sa inghita jalnica demonstratie ca Adrian Nastase se zdrobeste ca un miner cazut intr-un put sa salveze natia de unde tot el a imbrincit-o in ultimii ani.
Ce fac celelalte partide, parlamentare si neparlamentare? Pai, daca nu s-au aliat cu PSD-ul (ca detergentul) sau nu se pregatesc sa se alieze (ca PUNR), nici nu exista. Ele nu incap la televiziunea publica decit in acuzatiile guvernantilor sau in comunicarile PNA. Ceea ce ne obliga sa semnalam un lucru.

Televiziunea publica a devenit un instrument de campanie electorala al Partidului Social Democrat. Restul partidelor si restul cetatenilor romani nu exista decit in masura in care sint dispusi sa accepte propaganda PSD.
In mare graba si fara nici o ezitare, societatea civila si partidele pagubite grosolan de acest abuz ar trebui sa se adreseze organismelor specializate. E vorba intii de CNA (doar pentru a respecta un traseu) si de Uniunea Europeana.
Dincolo de performantele de audienta ale unor emisiuni iubite de publicul larg, TVR practica o manipulare grosolana. Excesele sale sint chiar mai revoltatoare decit in primavara lui 1990. Acum, nesimtirea e impachetata cu rafinament!


















47 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri