„Scandalul TVR, regizat de centre de putere“

de Gabriela Simon     Cotidianul
Sâmbătă, 25 septembrie 2004, 0:00


Domnule Valentin Nicolau, in presa au inceput sa fie vehiculate nume ale unor persoane care ar urma sa va inlocuiasca. De ce atata graba pentru schimbarea Consiliului de Administratie al TVR, acum, in prag de alegeri?
Daca aceste presupuneri sunt reale, ele pot avea ca motivatie evaluarea facuta de unele centre de putere, anume ca TVR a fost scapata din mana. Ipoteza are argumentare in procesul de dezvoltare pe care il parcurge Televiziunea Romana si in schimbarea profunda care se produce in plan editorial, in felul in care TVR isi remodeleaza existenta dupa standardele unei televiziuni publice europene.
Altfel spus, prea multa libertate strica, cu atat mai mult inaintea unei campanii electorale atat de importante pentru destinul partidelor si actorilor politici.
In comunicatul trimis presei se precizeaza ca in acea deja celebra sedinta s-au discutat mai mult aspectele politice decat cele financiare. Cum comentati si de ce credeti ca s-a intamplat asta?
Sub aspect profesional, absolut deloc. Nici nu ar avea de ce. La toate capitolele, activitatea este performanta. Parametrii economici, audientele, celelalte aspecte ale mangementului sunt in crestere si denota o consolidare rapida a activitatii generale. Curtea de Conturi si-a incheiat analiza pentru anul 2003 si raportul intocmit evidentiaza clar aceste aspecte.

Singurele imputari au avut ca subiect prezenta partidelor politice in emisiunile Televiziunii publice. S-a ajuns la performanta ca toate partidele sa fie nemultumite.
Pentru noi, este important ca monitorizarile Consiliului National al Audiovizualului si Agentiei de Monitorizare a Presei „Academia Catavencu“ arata limpede echidistanta pe care TVR o are fata de toate partidele parlamentare si faptul ca respecta regulile impuse de CNA.
In comunicatul TVR se arata ca discutiile de la Comisia de cultura a Senatului au vizat exclusiv probleme politice, neglijandu-se problemele de ordin financiar. S-a intamplat asta pentru ca…
In cele mai multe cazuri, politicienii sunt interesati exclusiv ca ei si colegii lor de partid sa fie cat mai mult mediatizati. Si tot in cele mai multe dintre intrebarile nepolitice se remarca faptul ca subiectele profesionale au fost urmarite superficial, au fost auzite de la altii sau pur si simplu sunt decuplate total de la realitate.
Ce se va intampla daca actualul Consiliul de Administratie ar fi inlocuit inainte de alegeri?
Daca speculatiile facute pornind de la ce s-ar intampla in spatele acelei sedinte de evaluare ar fi adevarate, atunci cine a regizat acest mecanism de invalidare a Consiliului de Administratie al TVR si-a atins scopul si va putea determina numirea unei echipe de conducere interimara obediente.

Momentul este prielnic datorita timpului scurt pana la alegeri, care nu permite parcurgerea procedurilor parlamentare standard.


















55 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă