In perioada iunie 2003-iunie 2004, terenurile s-au scumpit cu 60-85%

Terenurile, cea mai profitabila investitie

de Eryka Lang     Evenimentul Zilei
Marţi, 28 septembrie 2004, 0:00


Un studiu imobiliar arata ca preturile cresc, in a doua jumatate a lui 2004, cu 35%
Piata imobiliara romaneasca s-a scumpit, in ultimul an, in medie cu 40-45%, se arata intr-o analiza a companiei Regatta. Tranzactiile imobiliare din Romania aduc profituri uriase, cu mult peste media europeana, iar riscul de piata este mai scazut. Potrivit studiului, cea mai spectaculoasa crestere de pret s-a inregistrat la terenuri.

In perioada iunie 2003-iunie 2004, acestea s-au scumpit cu 60-85%. Cele mai piperate sint terenurile comerciale si rezidentiale. Preturile nu vor conteni sa creasca nici in 2005, afirma studiul, care estimeaza ca, in a doua jumatate a lui 2004, preturile pe piata imobiliara se vor majora cu 35%.

“Acest lucru va impulsiona in mod evident investitiile speculative”, sustine Alexandru Nitescu, director de proiecte la Regatta. In lipsa unor criterii corecte de stabilire a preturilor, in Romania acestea se formeaza pe principiul discrepantei dintre cerere si oferta: cererea creste, oferta este redusa, iar preturile se ridica.

Conform analizei citate, cererea este din ce in ce mai mare, intrucit cistigurile obtinute din tranzactiile imobiliare sint insemnate, iar politica fiscala este extrem de permisiva. Spre exemplu, banii obtinuti de o persoana fizica in urma vinzarii unei proprietati imobiliare nu sint impozitati, iar la anumite categorii de societati cota de impozitare este de 1,5%.

“Mult asteptata intrare a Romaniei in Uniunea Europeana aproape ca ii isterizeaza pe romanii cu titluri de proprietate pe o casa ori un teren. Acestia mizeaza pe apetitul companiilor straine fata de o piata inca lipsita de numeroase servicii si bunuri. Piata imobiliara romaneasca este asaltata de investitorii straini.

In urma cu doi-trei ani, nici macar investitorii speculativi nu mai actionau pe piata, iar acum atit investitiile speculative, cit si cele de portofoliu au crescut ca volum si numar de tranzactii”, argumenteaza Alexandru Nitescu.















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version