Plictisindu-se sa tot fabrice doar jucarii ultimul racnet pentru computere, cei de la ATI si Nvidia s-au hotarat sa-si "indese" placile video superperformante in celulare. Poate nu va vine sa credeti, dar au reusit sa foloseasca modestele capacitati de procesare ale unui telefon si l-au convis sa afiseze imagini 3D.

In prezent, capabilitatile grafice ale unui telefon mobil sunt doar o palida umbra in comparatie cu cele ale unui computer. Dar asta nu inseamna ca lucrurile vor ramane prea multa vreme asa. ATI si Nvidia lucreaza de cativa ani la placi video pentru celulare. Asa au aparut Imageon si GoForce.

Evident, e o treaba destul de complicata sa faci o placa video performanta sa se impace cu un celular. In primul rand ai nevoie de spatiu, iar in al doilea rand ai nevoie de putere de procesare. Iar celularele duc lipsa si de una si de alta.

Dupa cativa ani de cercetari, cei doi producatori au venit fiecare cu cate o solutie capabila sa dubleze rezolutia pe display-ul unui handheld (dispozitiv ce incape in palma: PDA, smartphone etc.).

CARACTERISTICI. ATI Imageon 2300 a fost scoasa pe piata inca de la inceputul acestui an si are capabilitati grafice 3D. Concurentii de la Nvidia au prezentat recent o tehnologie ce genereaza imagini 3D si face video streaming (poate afisa filme transmise in direct pe Internet) la o rezolutie de trei megapixeli.

GoForce 3D 4500 imbunatateste semnificativ claritatea imaginii, facad vizibile subtitrarile in cazul filmuletelor rulate pe ecranele de mici dimensiuni (precum cel al unui PDA sau telefon mobil). De asemenea, mareste rezolutia de la 1,3 megapixeli pana la 3 megapixeli.

"Cand ne-am gandit sa construim un produs 3D pentru handheld-uri am privit mai intai sistemul. In loc sa luam o arhitectura traditio-nala pentru PC si sa cautam o modalitate sa o indesam intr-un telefon mobil, am cau-tat sa ne adaptam resurselor pe care ni le pune la dispozitie un celular", a declarat pentru BBC Manish Singh, director de marketing in cadrul Nvidia.

UTILIZARE. Prima generatie de cipuri ATI Imageon este folosita deja de Motorola la fabricarea telefoanelor mobile, iar cea de-a doua generatie ar trebui sa fie disponibila la mijlocul anului viitor.

Oricum, pana cand noile placi video vor fi folosite pe scara larga la fabricarea telefoanelor mobile va mai trece ceva vreme. Cata? Depinde de operatorii retelelor de telefonie mobila. Daca acestia nu vor fi convinsi ca exista o piata pentru telefoanele mobile cu placi video 3D, nu vor investi in ea.

Iar lectia invatata din penetrarea extrem de lenta a produselor de generatia a treia (3G) ii va face pe operatori sa fie prudenti, apreciaza BBC.