Summit-ul ministrilor apararii ai statelor membre NATO de la Poiana Brasov a fost prima actiune de amploare desfasurata in Romania dupa admiterea tarii noastre in clubul select al Aliantei Nord-Atlantice. Ce am inteles noi din discursul lui George Bush, din data de 24 noiembrie 2002, din Piata Revolutiei, se pare ca nu corespunde cu realitatea.

Presedintele american afirma cu acel prilej si reitera pe peluza Casei Albe, la semnarea Tratatului de catre tara noastra, faptul ca Alianta va asigura securitatea statelor membre, inclusiv a Romaniei.

Tratatul Atlanticului de Nord, parafat in aprilie 1949, a luat fiinta ca o alianta de tari independente, avand ca interes comun mentinerea pacii si apararea propriei libertati prin solidaritate politica si un sistem militar de aparare adecvat, conceput de asa maniera, incat sa respinga orice forma de agresiune.

Alianta a fost creata in conformitate cu Articolul 51 al Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, care reafirma dreptul natural la legitima aparare individuala sau colectiva.

Asadar, statele suverane, pe baza angajamentului comun al indivizibilitatii securitatii membrilor sai, semnatare ale Tratatului, urmaresc crearea unui climat in care nici o tara nu va mai putea sa recurga la intimidare sau represalii impotriva vreunui stat membru al NATO si nici sa-si impuna hegemonia prin amenintarea cu folosirea fortei sau cu recurgerea la forta.

Potrivit Articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord, NATO serveste drept forum transatlantic pentru consultari asupra oricarei chestiuni ce ar afecta interesele vitale ale membrilor sai, mai ales in cazul aparitiei unor evenimente ce prezinta un risc pentru securitatea acestora.

Totodata, NATO ar trebui sa ofere mijloace de descurajare si de aparare impotriva oricaror forme de agresiune vizand teritoriul unui stat membru.

Lasand la o parte teoria securitatii NATO, ieri, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a afirmat ca Alianta nu are o pozitie oficiala in legatura cu diferendele care au aparut intre Romania si Ucraina, referitoare la Canalul Bastroe, pentru ca «nu inseamna ca, atunci cand o tara devine membru NATO, problemele care apar cu tari vecine devin problemele Aliantei.

Ministrul de externe Mircea Geoana mi-a telefonat si ma tine la curent cu desfasurarea evenimentelor, dar aceasta nu este o problema a NATO».

Nu este pentru prima data cand institutii importante internationale au un dublu standard pentru anumite puteri militare precum Federatia Rusa sau Ucraina. Acelasi lucru s-a petrecut si la admiterea lor in Consiliul Europei sau in cadrul OSCE.

Se punea problema ca este mai bine ca ele, in ciuda faptului ca nu indeplinesc criteriile de aderare, sa faca parte din aceste institutii, decat sa fie in afara si sa isi permita orice abuz. Iata ca aceste teorii nu au corespondent in realitate, intrucat Moscova si Kievul isi permit sa incalce norme internationale, indiferent de gravitatea lor, dupa bunul plac.

Sistemele politice din cele doua tari, apreciate de unii binevoitori drept democratice, sunt de fapt niste dictaturi comunist-nationaliste bazate pe oligarhii economice kaghebiste, care conduc discretionar. In acest context, Ucraina isi permite sa incalce toate recomandarile Uniunii Europene, ale Consiliului Europei si ale altor institutii internationale in privinta Canalului Bastroe.

Mai mult, securitatea acestui teritoriu romanesc si a pescarilor pasnici din zona a fost pusa in pericol in mai multe randuri de vedete militare de paza ale granicerilor ucraineni. Nu mai luam in discutie catastrofa ecologica semnalata in mai multe randuri de organizatiile internationale.

Iata de ce declaratia secretarului general NATO poate surprinde. Evident ca nimeni nu doreste vreun conflict militar in Delta Dunarii intre Romania si Ucraina sau intre NATO si Ucraina. Cu exceptia unor dezechilibrati de la Moscova sau Kiev, care doresc sa creeze noi tensiuni artificiale. Poate ca acesta este si scopul, pe langa cel economic.

Pe de alta parte, acest contencios a aparut dupa admiterea Romaniei in NATO si nu este vorba despre un conflict bilateral, ci despre incalcarea articolului 4 al Tratatului Nord-Atlantic, privind intimidarea unui stat membru si de afectarea intereselor sale vitale, prezentand un risc pentru securitatea sa. Iata un motiv solid pentru ca domnul Scheffer sa fi avut o alta abordare.

Probabil ca o declaratie diplomatica, favorabila Romaniei, nu l-ar fi implicat cu nimic pe actualul secretar general al NATO. Si ar fi fost in spiritul Tratatului Aliantei. Din pacate, tara noastra a fost buna doar atunci cand a trimis «carne de tun» in Irak si Afganistan. O vorba buna atunci cand am avut nevoie nu s-a gasit.

Prin pozitia sa insa seful NATO lasa deschisa poarta abuzurilor si incalcarilor normelor internationale de catre Ucraina, aplicand un dublu standard, iar domnia-sa, din nefericire, uita de substanta Tratatului Nord-Atlantic.