Abonatii Orange vor avea posibilitatea, incepand de astazi, sa vizioneze stiri si programe TV in direct sau sa acceseze rapid reteaua Internet, dupa ce operatorul de telefonie mobila a lansat in premiera pentru Romania, tehnologia EDGE - Enhanced Data rates for GSM Evolution.

Prin intermediul unui portal specializat, abonatii pot urmari programe TV, stiri, filme, clipuri muzicale sau sa se informeze despre starea vremii sau previziunile astrale.

Posesorii de calculatoare personale mobile (laptop-uri, notebook-uri) pot avea acces la Internet si Intranet (reteaua interna a unei companii) cu ajutorul unui card specializat (EDGE Mobile Office Card), fara ajutorul altor accesorii, cum ar fi cabluri, dispozitive Bluetooth sau infrarosu.

Serviciile bazate pe EDGE sunt disponibile, in prezent, in Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov, urmand ca, pana la sfarsitul anului 2005, acoperirea sa depaseasca 70 la suta din actuala retea GSM.